Chelsea i-a luat fața Barcelonei! Jucătorul dorit de Xavi semnează cu gruparea londoneză! Cifrele afacerii
Barcelona e aproape să rămână fără unul dintre obiectivele lui Xavi Hernandez din această vară.
Jules Kounde (23 ani) a fost obiectivul Barcelonei după ce a reușit să finalizeze transferul lui Robert Lewandowski. Xavi și-a dorit transferul fundașului francez încă din momentul în care a fost numit pe banca tehnică a Barcelonei, iar catalanii au negociat în această vară mutarea. Cu toate astea, gruparea blaugrana nu a fost singura interesată de Kounde.
Chelsea a „intrat pe fir”, oferind o sumă mai mare în schimbul fundașului central, iar presa britanică anunță că transferul este ca și făcut.
Presa din Anglia anunță: Jules Kounde semnează cu Chelsea!
Englezii anunță că Sevilla și Chelsea ar fi ajuns la un acord de principiu pentru transferul lui Jules Kounde. Conform The Times, mutarea este ca și făcută, suma oferită de londonezi pentru fundașul francez fiind de 60 de milioane de euro.
Sursa citată informează că jucătorul va semna un contract valabil pe următoarele cinci sezoane, după negocieri riguroase ce au avut loc în ultimele ore. Chelsea a pus „la bătaie” tot arsenalul său pentru a-și asigura semnătura lui Kounde. În următoarele ore, fundașul ar urma să facă vizita medicală, pentru a-și vedea condiția fizică după operația suferită.
Prima variantă a jucătorului a fost Barcelona, conform cotidianului SPORT, însă dezamăgit de faptul că oficialii catalani au prioritizat transferurile lui Raphinha și Lewandowski a ales să negocieze cu Chelsea. Kounde a vorbit direct cu antrenorul londonezilor, Thomas Tuchel și astfel a fost convins de mutare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News