City, PSG si Inter, OUT din Europa! Regula cu care UEFA impiedica seicii sa mai arunce cu bani! Cate cluburi risca sanctiuni:
Fairplay-ul financiar impus de UEFA le va da batai mari de cap cluburilor miliardare care arunca cu sute de milioane pe jucatori.
Au bani multi, dar si probleme serioase. City si PSG, dar si Inter Milano risca sa nu mai joace in competitiile europene din cauza cheltuielilor nesabuite.
In total sunt 46 de cluburi europene cu datorii mai mari de 5 milioane de euro, cat e maximul impus de forul european. Ele au pierdut in toal 1,68 miliarde de euro in 2011, potrivit unui raport realizat de UEFA.
Potrivit simularilor UEFA pe ultimii trei ani, Inter, City, PSG ar fi excluse din Europa pentru sezonul urmator din cauza datoriilor imense.
PSG a cheluit 310 milioane de euro de cand clubul a fost preluat de familia regala din Qatar. "Nu e corect, noi trebuie sa recuperam fata de cluburile care investesc de 20 de ani. Acum ce sa facem, sa ne oprim?", se plangea Nasser Al-Khelaifi, presedintele lui PSG.
Manchester City incearca sa scape de regula fairplay-ului financiar prin contracte imense de sponsorizare. Companiile detinute de familia regala din Abu Dhabi au sponsorizat echipa engleza cu 440 de milioane de euro prin trei contracte. Qatarezii au sponsorizat PSG cu 200 de milioane de euro pana in 2016. UEFA a anuntat ca va verifica contractele.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News