Cum are grijă Pep Guardiola de ”diamantul” lui Manchester City: ”Sunt alături de el în fiecare secundă”
Tehnicianul Pep Guardiola a declarat că Manchester City are grijă de atacantul Erling Haaland „24 de ore din 24”, din cauza taliei atacantului de 1.94 metri şi a valorii sale, relatează The Guardian.
Haaland, care a costat 51 de milioane de lire sterline în vară, a marcat 45 de goluri pentru City, un record, într-un singur sezon pentru orice jucător din Premier League.
Sezonul trecut a lipsit 16 meciuri pentru Borussia Dortmund din cauza accidentărilor, în timp ce acum Haaland a fost indisponibil pentru doar patru meciuri la City.
Pep Guaridola: ”Avem grijă de el 24 de ore”
Guardiola a explicat de ce. „Nu ştiu ce a făcut la Dortmund, dar avem grijă de el 24 de ore. Avem medici şi kinetoterapeuţi incredibili, sunt alături de el în fiecare secundă a zilei. Este greu de înţeles de ce cheltuieşti mulţi bani pe un jucător şi apoi îi laşi în voia sorţii, nu ştiu ce fac celelalte cluburi. În prezent, cu acest program solicitant de jocuri la fiecare trei sau patru zile, trebuie să avem grijă de ei. Este atât de solicitant, cu nutriţie, odihnă, somn, mâncare.
Pentru antrenament, câte minute ar trebui să joace. Există date care spun că nu se pot antrena mai mult de 10 sau 15 minute. Oamenii spun de ce a fost înlocuit cu Leipzig [luna trecută] când a marcat [cinci] goluri, dar apoi a fost accidentat după meciul de la Burnley, aşa că nu a putut juca cu noi împotriva lui Liverpool sau pentru Norvegia. Ştim că trebuie să-l urmărim pentru că este atât de mare.
Kinetoterapeuţii au grijă de el; este masat – spatele, umerii, tendoanele, totul. Lucrează atât de mult timp la centrul de antrenament – mult mai mult decât pe teren. Astăzi, în fotbalul modern, jucătorii se antrenează mai mult în culise decât pe teren”.
City joacă, sâmbătă, cu Leicester în campionatul Angliei, echipa lui Guardiola fiind pe locul doi, având cu şase puncte mai puţin decât liderul Arsenal, scrie News.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News