Declaratia sezonului in Premier League! Wenger: "Sa n-ai incredere in nevasta niciodata!" :)

Declaratia sezonului in Premier League! Wenger: Sa n-ai incredere in nevasta niciodata! :) Anglia

Arsene Wenger a sarit in apararea lui Kolo Toure si a lansat fraza sezonului in Premier League!

Fundasul ivorian al echipei Manchester City, Kolo Toure, a fost depistat pozitiv dupa ce a consumat o pastila de slabit, ce ii apartinea sotiei acestuia, a declarat, vineri, fostul sau antrenor de la Arsenal, Arsene Wenger.

"El vrea sa aiba grija de greutatea sa, deoarece are probleme in acest sens, si a luat produsul respectiv de la sotie. Niciodata sa nu ai incredere in nevasta. Din cauza asta a fost prins.", a declarat Arsene Wenger, vineri, intr-o conferinta de presa.

Ivorianul a jucat timp de sapte ani la Arsenal, inainte de a se transfera, in 2009, la Manchester City.
"Cred ca este vorba despre o greseala, nu a fost destul de prudent. Nu cred ca a vrut sa faca ceva rau si sa ascunda asta. Este o surpriza totala. Kolo Toure a evoluat multi ani aici. Eu sunt cel care l-am adus la Arsenal. Este un jucator cu o viata sanatoasa. Are o viata onesta, este tata de familie si nu cred ca ar fi putut lua produse pentru imbunatatirea performantelor sportive. Cred ca a gresit pentru ca a omis sa intrebe: «Pot lua asta?»", a mai spus Wenger

Kolo Toure (30 de ani) a fost suspendat de clubul Manchester City pe durata procedurilor in curs, a anuntat, joi seara, gruparea engleza. "Gruparea Manchester City confirma ca federatia engleza a anuntata ca esantionul A in cazul lui Kolo Toure este pozitiv cu o substanta specifica. In consecinta, el a fost suspendat din toate competitiile pe durata procedurilor legale. Si noi nu vom mai face niciun comentariu", se arata intr-un comunicat al clubului.

Clubul asteapta analiza esantionului B, urmand ca apoi sa decida sanctiunea. Jucatorul risca o suspendare de doi ani.

Totusi, potrivit BBC, Agentia Mondiala Antidoping noteaza ca o substanta "specifica" poate face "obiectul unei explicatii ce nu are legatura cu dopajul".

Sursa: Mediafax
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!