FOTO ȘI VIDEO Dezastru la echipa de tradiție preluată de șeici! A retrogradat în liga a treia și va începe campionatul cu punctaj negativ
Wigan Athletic, care acum un deceniu câștiga Cupa Angliei și juca în cupele europene, a ajuns în League One, divizia a treia din Anglia.
Liga Engleză de Fotbal (EFL) a anunţat vineri că i-a retras opt puncte pentru sezonul viitor echipei engleze Wigan, recent retrogradată din Championship în League One.
Cauza principală care a dus la luarea acestei decizii este faptul că oficialii grupării Wigan nu au depus în cont fondurile necesare pentru acoperirea salariilor. Data limită pentru această acţiune a fost 24 mai.
Șeicii nu au bani, clubul nu și-a plătit jucătorii
Este pentru a doua oară în acest sezon când EFL sancţionează clubul luându-i puncte pentru sezonul următor, în timp ce Wigan a ajuns pentru a cincea oară în sezonul 2022-2023 să nu reuşească să-şi plătească la timp jucătorii, scrie news.ro.
Se aşteaptă ca Wigan să facă apel la decizia luată de EFL. Clubul a retrogradat în acest sezon din Championship (al doilea eşalon fotbalistic al Angliei) în League One (liga a treia).
Bugetul de salarii, ”cu peste 65% mai mic decât în acest sezon”
Tot vineri, preşedintele clubului Wigan, Talal Al Hammad, a recunoscut că plăţile întârziate sunt „inacceptabile” şi a dezvăluit un plan pentru viitor, bazat pe pregătirea tinerilor jucători.
„Bugetul de salarii pentru sezonul viitor a fost aprobat. Va fi cu peste 65% mai mic decât în acest sezon, ceea ce îl face un buget mult mai viabil din punctul de vedere al proprietarilor”, a conchis Talal Al Hammad.
Acum un deceniu, Wigan câștiga FA Cup și juca în Europa
Patronul clubului este Abdulrahman Al-Jasmi, un om de afaceri din Bahrain care a cumpărat-o pe Wigan acum doi ani.
În urmă cu aproximativ un deceniu, echipa câștiga Cupa Angliei (FA Cup) și evolua apoi în faza grupelor din Europa League.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News