Dorit de Real Madrid, Trent Alexander-Arnold a oferit un răspuns misterios: ”Asta e tot ce o să spun”
Intrat în ultimul an de contract cu Liverpool, Trent Alexander-Arnold (25 de ani) a oferit un răspuns scurt legat de viitorul său.
Născut la Liverpool și crescut pe Anfield, acolo unde a câștigat toate trofeele puse în joc cu Jurgen Klopp antrenor, Trent Alexander-Arnold a intrat în ultimele luni de contract cu clubul său de suflet.
Oficialii ”cormoranilor” au încercat să-i prelungească actuala înțelegere fundașului dreapta, dar momentan nu se știe ce decizie va lua englezul.
Trent Alexander-Arnold, răspuns misterios legat de viitorul său
Alex-Arnold a fost întrebat direct despre viitorul său și a oferit un răspuns care lasă loc de interpretări. S-a limitat să spună doar că își dorește să rămână la Liverpool în acest sezon.
În ultima perioadă, în presa internațională s-a zvonit că fundașul englez ar fi una dintre țintele lui Real Madrid pentru următoarele ferestre de mercato.
”Vreau să fiu jucătorul lui Liverpool în acest sezon și asta e tot ce o să spun”, a declarat fundașul, potrivit The Athletic.
????️ Trent Alexander Arnold on his future:
"I want to be a Liverpool player this season is what I will say."
(Source: @TheAthleticFC ) pic.twitter.com/QQWFUKkADu
— Transfer News Live (@DeadlineDayLive) September 22, 2024
Jurgen Klopp l-a debutat pe Alexander-Arnold la Liverpool încă din sezonul 2016-2017, iar de atunci a devenit titular incontestabil pe acea poziție. Până acum, fundașul a bifat 316 partide pentru echipa din orașul său natal, reușind să înscrie de 19 ori și să ofere alte 83 de pase decisive.
În prezent, site-urile de specialitate îi oferă lui Trent o cotă de piață de 70 de milioane de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News