După Messi, încă un fotbalist de top refuză banii din Arabia Saudită
CBS anunța că atacantul algerian al lui Manchester City ar fi fost dorit de saudiți, după ce președintele lui Al Ahli ar fi ajuns în Londra pentru a negocia posibilul transfer, însă eforturile arabilor nu s-au concretizat.
Riyad Mahrez a refuzat oferta de la Al Ahli
Ajuns la vârsta de 32 de ani, Mahrez traversează o perioadă extrem de bună la Manchester City, echipa sa fiind aproape să câștige tripla, în cazul în care o va învinge pe Inter în finala Champions League de sâmbătă.
În acest sezon, algerianul a bifat, în toate competițiile, 47 de apariții în tricoul „cetățenilor”, a marcat 15 goluri și a oferit 13 pase decisive. Atacantul face parte din echipa lui Pep Guardiola din 2018, timp în care a jucat în 236 de partide, a înscris de 78 de ori și a dat 59 de assist-uri.
Contractul lui Mahrez cu City expiră în vara lui 2025 și cota lui de piață este estimată la 30 de milioane de euro.
Riyad Mahrez ar putea primi mai mult timp pe teren, în cazul în care Bernardo Silva pleacă de la City
Bernardo Silva, portughezul de 28 de ani al „cetățenilor”, ar fi pe picior de plecare de la echipa din Manchester și ar fi dorit de PSG, care îi caută înlocuitor lui Messi, potrivit L'Equipe.
În acest sezon, fotbalistul lui City a înscris 7 goluri și a oferit 8 pase decisive, în 54 de meciuri disputate în toate competițiile. De când se află pe Etihad din 2017, portughezul a jucat în 305 partide, a marcat 55 de goluri și a oferit 59 de assist-uri.
La 80 de milioane de euro este evaluată cota lui Bernardo Silva.
Articol scris de Antonio Blagoci
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News