VIDEO El a fost ales cel mai bun tânăr jucător din Premier League! Locul 2 în topul golgheterilor, după irezistibilul Erling Haaland
Campionatul Angliei se apropie și el de sfârșitul sezonului.
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League.
Cole Palmer, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani care a venit în vara trecută la Chelsea, de la Manchester City, a marcat 22 de goluri şi a oferit 10 pase decisive.
Alături de Erling Haaland (Manchester City), Palmer este jucătorul implicat în cele mai multe goluri în acest sezon, iar toate aceste cifre i-au adus un titlu onorant.
Cole Palmer în acest sezon, englezul e gata de EURO 2024
Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător din Premier League în acest sezon şi evoluţiile sale în tricoul londonezilor i-au adus debutul la naţionala Angliei, alături de care poate evolua la Euro 2024, în această vară.
47 de meciuri în toate competițiile (Premier League, FA Cup, Cupa Ligii Angliei, Supercupa Europei, Supercupa Angliei), cu 27 de goluri și 14 pase decisive a bifat Cole Palmer în acest sezon la Chelsea.
Mijlocașul ofensiv de 22 de ani (împliniți în această lună) mai are contract cu gruparea londoneză până în vara lui 2030!
VIDEO Cole Palmer, hat-trick în 4-3 cu Manchester United și careu în 6-0 cu Everton
Topul golgheterilor din Premier League
Campioană: Manchester City sau Arsenal (88 p. vs 86 p. înaintea ultimei etape)
1. Erling Haaland (Manchester City) 27 goluri
2. Cole Palmer (Chelsea) 22 g.
3. Alexander Isak (Newcastle) 20 g.
4.-5. Olie Watkins (Aston Villa) și Dominic Solanke (Bournemouth) 19 g.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News