Antrenorul ”Cetățenilor” a transmis că fundașul lateral Kyle Walker, care este și unul dintre căpitanii echipei, a cerut să plece de la Manchester City după 8 ani.
Kyle Walker negociază cu AC Milan
În vârstă de 34 de ani, Kyle Walker este jucătorul lui Manchester City din 2017, când ”Cetățenii” au plătit pentru el nu mai puțin de 52,7 milioane de euro. Cotat în prezent la 10 milioane de euro, Walker, care s-a făcut de multe ori remarcat și prin scandalurile din viața privată, este unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul lui Guardiola.
Cu toate acestea, fundașul lateral i-a transmis antrenorului că simte nevoia de o schimbare pe final de carieră. De-a lungul anilor, Walker a evoluat doar pentru echipe din Anglia, iar dorința sa ar fi să își încheie parcursul de fotbalist la o echipă din străinătate.
”Acum două zile, Kyle ne-a cerut să-l lăsăm să exploreze alte opțiuni să joace în strănătate și să-și încheie cariera”, a spus Pep Guardiola.
La o zi distanță după dezvăluirea făcută de Guardiola, presa britanică anunță că Walker negociază deja cu un club uriaș. Potrivit The Telegraph, fundașul lateral este în discuții cu AC Milan, iar italienii ar fi convinși că transferul se poate concretiza în următoarea săptămână.
Cifrele lui Walker
- Manchester City: 319 meciuri jucate, 6 goluri marcate, 23 pase decisive
- Tottenham Hotspur: 229 meciuri jucate, 4 goluri înscrise, 18 pase decisive
- Sheffield: 35 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 4 pase decisive
- Queens Park Rangers: 20 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 4 pase decisive
- Aston Villa: 18 meciuri jucate, 2 goluri înscrise, 3 pase decisive
- Northampton Town: 9 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 0 pase decisive