FA a anunțat o conferinţă de presă pe Wembley, miercuri după-amiază, prilej cu care Mark Bullingham ar urma să facă un anunţ, după ce The Times a scris că s-a ajuns la un acord cu Thomas Tuchel pentru a prelua postul de selecționer.
"Totul e stabilit! Federaţia engleză de fotbal va face anunţul oficial miercuri", a scris cotidianul Bild.
Postul de selecţioner a rămas vacant după plecarea lui Gareth Southgate, numit în 2016, în urma finalei EURO 2024, pierdută vara trecută împotriva Spaniei. Lee Carsley a fost numit interimar să conducă echipa Angliei în Nations League.
Presa britanică critică numirea lui Thomas Tuchel
Englezii nu par să fie mulțumiți de alegerea antrenorului neamț ca selecționer al echipei. "Cel puțin suntem siguri că vom câștiga penalty-urile", au scris cei de la Daily Star, în timp ce Daily Mail a scris "O zi neagră pentru Anglia".
Thomas Tuchel bifează toate căsuţele din portretul robot stabilit de FA, începând cu palmaresul, pe care şi l-a făcut în special la Paris Saint-Germain (2018-2020) şi Bayern Munchen (2023-2024). În Premier League, cu Chelsea, germanul a realizat o triplă în 2021: Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Cupa Mondială a Cluburilor, la câteva luni după ce fusese demis de PSG.
Cea mai mare realizare a lui rămâne Liga Campionilor din 2021, pe care a câştigat-o împotriva echipei lui Pep Guardiola, Manchester City, marea favorită.