”Diavolii” au ajuns pe locul 14 în clasamentul din Premier League, iar primul sacrificat a fost tehnicianul olandez.
Mesajul trimis de Erik ten Hag
În locul său a rămas Ruud van Nistelrooy, însă acesta va sta o perioadă scurtă pe banca echipei, pentru că portughezul Ruben Amorim a semnat cu gruparea de pe Old Trafford și se va alătura echipei începând cu 11 noiembrie.
Erik ten Hag a rupt tăcerea prin intermediul unei scrisori deschise. Antrenorul olandez a ținut să le mulțumească fanilor lui Manchester United și celor din club pentru susținere și a transmis că și-ar fi dorit ca aventura sa să continue și să câștige și alte titluri alături de ”Diavolii Roșii”.
”Dragi fani,
Vreau să încep prin a vă mulțumi. Vă mulțumesc pentru că ați fost întodeauna alături de club. Fie că era un meci undeva departe sau o partidă dură pe Old Trafford, susținerea voastră a fost puternică. Atmosfera pe Old Trafford a fost întotdeauna electrizantă mulțumită vouă. Am simțit-o de multe ori. În meciurile din deplasare, ne-ați oferit mie și echipei un sentiment incredibil atunci când am auzit scandându-se pentru United pe stadioanele altor echipe, indiferent că meciul era în Anglia, Europa sau în cantonamentele din vară.
M-am bucurat întotdeauna să întâlnesc fani ai lui Manchester United în întreag lume. Să merg pe stradă și să vorbesc cu fanii în Anglia, Europa, Asia, Australia, America – m-ați inspirat și ați emanat un puternic sentiment de unitate. Asta îi face pe suporterii lui United atât de speciali.
Vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați oferit acest sentiment și pentru susținerea voastră. Vreau să mulțumesc staff-ului clubului pentru sprijinul lor în momentele bune și mai puțin bune.
Am câștigat două trofee, performanțe de care mă voi bucura tot restul vieții. Desigur, visul meu a fost să aduc și mai multe trofee. Din păcate, visul meu s-a încheiat.
Le doresc tuturor fanilor lui Manchester United succes, trofee și glorie. Susținerea voastră și căldura pe care am primit-o din partea tuturor m-au ajutat să mă simt ca acasă. Vă mulțumesc pentru acest capitol din viața mea”, a spus Erik ten Hag.