GALERIE FOTO Explozie de bucurie pe Etihad! Fanii lui Manchester City au dărâmat o poartă după titlul câștigat
Manchester City a cucerit titlul de campioană în Premier League, după un meci incredibil contra lui Aston Villa, scor 3-2.
Steven Gerrard, antrenorul lui Aston Villa, a încercat să își ajute fosta echipă Liverpool și a fost foarte aproape să producă o surpriză uriașă pe Etihad. În minutul 75, Manchester City era condusă cu 2-0 după golurile lui Matty Cash și Philippe Coutinho, dar echipa lui Pep Guardiola a dat lovitura grație dublei lui Gundogan, introdus în repriza secundă, și a golui marcat de Rodri. Totul, în decurs de doar cinci minute.
Explozie de bucurie pe Etihad
Manchester City a încheiat sezonul cu 93 de puncte, cu unul peste Liverpool, care s-a impus cu greu, pe final, contra lui Wolves, scor 3-1.
Bucuria a fost imensă pe Etihad, iar fanii lui Manchester City au intrat pe teren imediat după ultimul fluier, stewarzii nereușind să le facă față miilor de persoane care au sărbătorit cel de-al optulea titlu cucerit de formația lor.
De la stația de amplificare a stadionului fanii au fost rugați să părăsească terenul pentru a se putea organiza festivitatea de premiere, însă suporterii au cedat cu greu. Au aprins fumigene, au dărâmat una dintre porți și au afișat tricouri cu numele lui Erling Haaland, starul care va juca pe Etihad din sezonul următor.
Verdictul după ultima etapă din Premier League
- Cine merge în grupele Champions League - Manchester City (93p), Liverpool (92p), Chelsea (74p), Tottenham (71p)
- Cine merge în Europa League: Arsenal (69p), Mancheser United (58p)
- Cine merge în Conference League: West Ham (56p)
- Cine retrogradează: Burnley (35p), Watford (23p), Norwich (22p)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News