Fanii lui Tottenham nu mai au răbdare! Mesajele apărute cu câteva ore înaintea duelului cu Manchester City

radu dragusin Manchester City Premier League Tottenham Anglia Radu Drăgușin
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 14 Mai 2024, 16:37
Data actualizarii: Marti 14 Mai 2024, 16:43

Tottenham și Manchester City sunt adversare într-un meci restant din Premier League, din etapa a 34-a.

În ultimele cinci întâlniri dintre cele două, Spurs a câștigat de două ori, City s-a impus de două ori, iar un meci s-a încheiat la egalitate.

Pentru formația antrenată de Pep Guardiola, partida are o miză importantă în cursa pentru titlul din Premier League. Manchester City se află cu un punct în urma lui Arsenal, când mai este de disputat o singură etapă din campionat, în afara acestei restanțe.

Fanii îl vor titular pe Radu Drăgușin 

Internaționalul român a evoluat 15 minute în meciul cu Burnley, după ce șase partide consecutive a fost rezervă neutilizată, iar Tottenham a primit 11 goluri.

Înaintea meciului cu Manchester City, pe rețelele de socializare au apărut mesaje din partea suporterilor care îl cer titular pe Radu Drăgușin, iar Micky van de Ven să fie folosit fundaș lateral, în locul lui Skipp. 

"Sper că Van de Ven să fie fundaș stânga, iar Drăgușin fundaș central", "VDV în stânga, iar Drăgușin în centru", "Vrem să joace Drăgușin", "Trebuie să-l vedem pe Drăgușin în primul 11" sunt doar câteva dintre reacții.

Florin Manea: "Nu m-a sunat nimeni"

Potrivit informațiilor apărute în presa britanică, londonezii nu ar vrea să renunțe la Radu Drăgușin pentru mai puțin de 40 de milioane de euro, echivalentul a peste 46 de milioane de euro.

Agentul fundașului român, Florin Manea, a reacționat după ce s-a zvonit că echipa patronată de Aurelio De Laurentiis ar fi din nou interesată de Drăgușin.

"Eu nu știu nimic, nu m-a sunat nimeni să-mi spună că este dorit (n.r. - la Napoli), dar interes, zvonuri există. Pentru faptul că n-a prea jucat, lumea crede că vrem să plecăm, dar nu cred că este cazul. M-au mai sunat pe ideea 'Ați fi interesați?' din Serie A și Bundesliga.

Totuși, Radu este sub contract cu Tottenham pentru încă șase ani, nu cred că vor să-l vândă. Au zis că sunt mulțumiți cu el și că va juca mult mai mult din sezonul viitor", a spus Manea, potrivit iAMSport.ro.


Radu Drăgușin, după meciul cu Burnley pe www.sport.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!