Fosta adversară a FCSB-ului din Conference League e gata să vândă un jucător pentru 100.000.000€
În sezonul 2022/23, FCSB a întâlnit-o în grupele UEFA Europa Conference League, competiție transmisă în direct pe Pro Arena și VOYO, pe West Ham.
Londonezii sunt pe locul șapte în eșalonul de elită al Angliei cu 48 de puncte. După 32 de etape desfășurate în campionat, West Ham a înregistrat 13 victorii, nouă rezultate de egalitate și 10 înfrângeri.
Fosta adversară a FCSB-ului din Conference League e gata să vândă un jucător pentru 100.000.000€
Jurnalistul sportiv Fabrizio Romano a scris pe rețelele social media că Lucas Paqueta de la echipa ”ciocănarilor” este ”ținta ideală” în perioada de transferuri pentru Manchester City, doar că ”cetățenii” nu au făcut încă niciun pas în concretizarea mutării.
Italianul a mai informat faptul că Paqueta are o clauză de reziliere în valoare de 85 de milioane de lire sterline (aproximativ 100 de milioane de euro), care va fi valabilă începând cu 1 iulie.
”Paqueta și-ar dori să prindă un transfer”, a mai notat jurnalistul sportiv Fabrizio Romano în postarea sa de pe platforma Twitter/X.
???????????? The release clause into Lucas Paquetá contract at West Ham is valid already for July 1 and it’s worth £85m.
Man City consider Paquetá one of the ideal targets since last summer; but no decision has been made.
Paquetá, keen on potential move since initial talks last year. pic.twitter.com/Fk8Tkr5S7h
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) April 12, 2024
Lucas Paqueta se află la West Ham din august 2022 și ar mai avea contract cu londonezii până la finele sezonului 2026/27. 65 de milioane de euro este cota fotbalistului, conform site-urilor de specialitate.
De când s-a înțeles cu trupa din Premier League, mijlocașul ofensiv brazilian a bifat 78 de apariții, a reușit să marcheze 13 goluri și să paseze decisiv în 14 situații diferite, în aproximativ șase mii de minute petrecute în echipamentul clubului.
Fotbalistul a mai fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice în Brazilia, la Flamengo, în Italia, la AC Milan și în Franța, la Olympique Lyon, înainte de a-și începe aventura în eșalonul de elită al Angliei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News