Gestul URIAS al lui Falcao! I-a salvat viata unui fan din tara sa natala! Mesajul care a schimbat un destin
Radamel Falcao a facut un gest urias pentru un fan.
Atacantul lui Manchester United e considerat erou dupa ce a ajutat la salvarea vietii unui tanar suporter din tara sa natala.
Falcao a fost abordat de mama disperata a unui tanar cu o grupa rara de sange care avea nevoie de transplant de inima.
Baiatul in varsta de 17 ani cauta de doi ani un donator care sa i se potriveasca, dar nu a reusit sa-l gaseasca pana la interventia lui Falcao, scrie Guardian.
Falcao a postat un anunt pe conturile sale de pe Facebook si Twitter, acolo unde este urmarit de peste 20 de milioane de oameni, iar miracolul s-a produs.
"Ajutati-ne sa-i gasim o inima noua lui John Andres, un pusti de 17 ani care lupta pentru viata sa", e anuntul postat de Falcao.
Dupa 10 zile, John Andres a primit vestea cea mare. Familia unui tanar din Medellin care a murit intr-un accident de masina a decis sa-i doneze inima!
"Ii multumesc lui Dumnezeu si lui Falcao, fara el nu reuseam sa-i salvam viata fiului meu", a povestit mama tanarului.
Falcao nu are atat de mult succes si in cariera profesionala, dupa accidentarea dramatica de anul trecut, cand a ratat Cupa Mondiala.
Manchester United l-a imprumutat pentru un sezon de la AS Monaco cu optiunea de cumparare definitiva pentru 50 de milioane de euro. Falcao nu a reusit insa sa se regaseasca si a marcat doar 3 goluri in Anglia.
Louis Van Gaal a declarat ca atacantul columbian va trebui sa reuseasca mult mai mult daca vrea sa ramana pe Old Trafford.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News