Gigi Becali din Anglia e acuzat ca a distrus un club istoric! A ajuns dupa gratii, fanii nu mai stiu ce sa faca: "Suntem disperati!" Va avea Steaua aceeasi soarta?
►Pantilimon prezinta: Duminica FAntasticilor la Sport.ro! 14:00 Arsenal – Everton, 16:00 Hull City – Sunderland, 18:00 City – Wigan!
Situatia de la Steaua, acolo unde patronul Gigi Becali si managerul Mihai Stoica sunt dupa gratii, seamana foarte mult cu cea de la Birmingham City. Suporterii echipei aflate in Championship cer ca Liga Profesionista sa investigheze clubul pentru ca patronul Carson Yeung a ramas un actionar important la club desi a fost condamnat la inchisoare in Hong Kong pentru spalare de bani. Fanii se tem ca Yeung are in continuare o influenta importanta in club.
Conform documentelor publicate de Bursa din Hong Kong, Yeung, cel care a fost condamnat saptamana trecuta la 7 ani de inchisoare, are putin sub 20% din actiuni de la compania Birmingham International Holdings (BIHL), cea care detine clubul.
Yeung si-a dat demisia ca presedinte al clubului si director de la BIHL luna trecuta - el era cel mai reprezentativ om al companiei dupa ce aceasta a cumparat clubul cu 81,5 milioane de lire in 2009. Demisia lui a facut ca regulamentul ligii, care nu permite ca un patron sau actionar al unui club sa fie condamnat, sa nu o afecteze pe Birmingham City. Regulamentul se refera insa si la directori "din umbra" sau persoane care "controleaza un club". Dupa condamnarea lui Yeung, Liga s-a declarat satisfacuta de cum arata comitetul director al clubului si a considerat ca au fost respectate prevederile legale.
Fanii nu sunt insa de acord. Steve McCarthy, presedintele Blues Trust, ridica problema modului in care arata comitetul director al clubului unde se afla multe rude ale lui Yeung - fiul sau Ryan, cumnatul Shui Cheong Ma si Panos Pavlakis, cel care va devenit viitorul cumnat al lui Yeung. Vice-presedintele lui City, Peter Pannu, cel care a incasat 1 milion de lire anul trecut salariu si costuri de consultanta pentru munca depusa la Birmingham City, este un asociat vechi din Hong Kong al lui Yeung.
"Suntem extrem de dezamagiti ca Liga de fotbal nu a investigat activ modul in care este condus clubul dupa condamnarea lui Carson Yeung. Suntem disperati ca acesti oameni sa plece acum si clubul sa fie condus de cineva care va avea interesul clubului, ideal cu implicarea suporterilor, care sa aiba si ei un procent din actiuni" a declarat McCarthy.
Pannu insista insa ca Yeung nu mai este director la club sau la compania care il detine, le-a spus celor de la Birmingham Mail: "Inteleg ingrijorarea oamenilor care cred ca Yeung inca mai conduce clubul din inchisoare prin intermediul rudelor. Pot spune ca astea sunt doar speculatii si conjunctura si interesul clubului vine primul"
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News