"Hai, ma, baieti, sa nu luam gol meciul asta si va dau cate o pizza!" Articol scris de Claudio Ranieri: cum a inceput povestea de Hollywood a lui Leicester City

Nu sunt cuvinte care sa acopere povestea minunata a acestui sezon de Premier League. Statistici? Nici sa nu va ganditi. Explicatii? Mai bine sa nu cautam. 

"Bucurati-va de fotbal", asta e nume de film la Hollywood, cu un scenariu scris parca in gluma de Claudio Ranieri. Nimeni altul decat omul pe care grecii il acuzau, in urma cu un an si jumatate, ca le-a distrus nationala, dupa infrangerea de Bollywood in fata Insulelor Feroe.

Ranieri a scris recent un articol in publicatia The Players Tribune, in care ne ofera o imagine a miracolului Leicester City. Bucurati-va si de el! Redam mai jos articolul integral.

"Noi nu visam"

Imi amintesc prima mea intalnire cu presedintele clubului, cand am ajuns la Leicester City in vara. Statea jos, pe un scaun, si mi-a spus: “Claudio, anul asta e foarte important pentru club. Este foarte important pentru noi sa ramanem in Premier League. Trebuie sa ne asiguram treaba asta.”

Replica mea a fost “Da, sigur. Vom munci, vom face tot ce e posibil pentru a realiza obiectivul asta.”

40 de puncte. Asta era tinta. E numarul de puncte cu care ramai in prima divizie, cu care le poti oferi fanilor un nou sezon de Premier League.

In momentul ala nu puteam sa imi imaginez ca in aprilie voi deschide ziarul si o voi vedea pe Leicester pe primul loc in clasament, cu punctele pe care le avem acum (76). Anul trecut, in aprilie, clubul era pe ultimul loc in clasament.

Incredibil.

Am 64 de ani, asa ca nu prea mai ies, nu mai am un stil de viata agitat. Sunt impreuna cu sotia mea de 40 de ani, iar in zilele libere, incerc sa imi petrec cat mai mult timp cu ea. Mergem pe malul lacului de langa casa noastra, iar daca ne simtim cu adevarat aventurosi, ne uitam la un film impreuna. Dar in ultimul timp, recunosc, am auzit vuietul asta venind din toate colturile lumii. E imposibil sa-l ignori. Am auzit ca avem noi suporteri chiar si pe continentul american.

Pentru ei am un sigur mesaj: bine ati venit in club! Suntem bucurosi sa va primim. Imi doresc sa iubiti felul in care facem noi fotbal aici, imi doresc sa iubiti jucatorii, deoarece calatoria lor, in momentul asta, este incredibila.

Poate ca acum ati aflat numele lor. Sunt jucatori considerati prea mici, prea lenti, pentru cluburile mari. N’Golo Kante. Jamie Vardy. Wes Morgan. Danny Drinkwater. Riyad Mahrez. Cand am ajuns in prima zi la antrenamente si le-am vazut calitatile, am stiut cat de buni pot fi.

Mi-am dat seama ca avem o sansa sa ramanem in Premier League.

Jucatorul asta, Kante, fugea atat de mult incat m-am gandit ca are un set de baterii ascuns pe undeva in pantaloni. Nu se oprea niciodata din fugit in timpul antrenamentului.

A trebuit sa-i spun “Hey, N’Golo, mai usor. Mai usor. Nu mai fugi de fiecare data dupa minge, bine?”

El mi-a spus “Da, boss. Sigur. Ok.”

Zece secunde mai tarziu, m-am uitat din nou spre el… fugea ca nebunul.

I-am zis “Intr-o zi o sa ma uit la tine cum o sa centrezi, o sa alergi dupa minge, si o sa finalizezi tot tu, cu o lovitura de cap.”

E uimitor baiatul asta, dar nu e sigurul jucator uimitor pe care il am. Parca sunt prea multi jucatori de genul asta in lot, in sezonul incredibil pe care il traim.

Jamie Vardy, de exemplu. Baiatul asta nu e fotbalist. Este un cal fantastic. Trebuie lasat liber pe teren. I-am spus “Esti liber sa joci unde vrei, sa te muti cum doresti pe teren, dar trebuie sa ne ajuti si cand pierdem mingea. Asta e tot ce i-am cerut. Daca tu incepi sa faci pressing pe adversari, toti coechipierii tai te vor urma.”

Inainte sa jucam primul meci din acest sezon, le-am spus baietilor “Vreau sa jucati pentru echipa. Suntem o echipa micuta, asa ca trebuie sa ne luptam cu toata inima, cu tot sufletul. Nu ma intereseaza numele adversarului. Tot ce vreau de la voi este sa luptati. Daca ei sunt mai buni ca noi, ok, ii felicitam. Dar mai intai sa ne demonstreze ca sunt mai buni.”

A fost o atmosfera fantastica, o energie, in lotul lui Leicester inca din primele zile cand am ajuns aici. A pornit de la conducere si s-a dus catre jucatori, staff, catre fani. Am avut un sentiment minunat. Pe King Power Stadium am gasit o energie teribila.

Sa cante fanii doar cand avem mingea? Oh, nu, nu, nu… Cand suntem sub presiune, fanii simt imediat ca suntem in suferinta si canta din adancul inimii. Ei inteleg complexitatea jocului si momentele in care jucatorii sufera. Sunt foarte, foarte apropiati de noi.

Am inceput foarte bine sezonul. Dar scopul nostru, repet, era sa salvam clubul de la retrogradare. Dupa primele 9 etape mi-am dat seama ca, ok, castigam meciuri, dar primim prea multe goluri. Eram nevoiti sa marcam doua sau trei goluri ca sa castigam partida.

Inainte de fiecare joc, le ziceam: “Hai, baieti, sa nu primim gol astazi. Asta e scopul nostru, sa nu luam gol, da?”

Sa nu primim gol. Am incercat orice ca sa ii motivez…

Inainte de meciul cu Crystal Palace, le-am spus: “Hai, ma, baieti, va dau cate o pizza daca nu luam gol astazi.”

Bineinteles, baietii mei n-au luat gol cu Crystal Palace. 1-0.

M-am tinut de deal-ul nostru si mi-am dus jucatorii la Pizzeria Peter, din Leicester City Square. Dar am avut o surpriza pentru ei cand am ajuns acolo. Le-am spus “Trebuie sa munciti pentru orice pe lumea asta. Asa ca trebuie sa munciti si pentru pizza din seara asta. O sa ne facem noi pizza.”

Ne-am dus in bucuratarie cu tot ce aveam nevoie, faina, branza si sos. Ne-am facut singuri blaturile de pizza. Chiar a iesit foarte buna. Am mancat multe felii. Ce pot sa spun? Sunt italian. Imi iubesc pizza si pastele.

Acum reusim sa incheiem multe meciuri fara sa primim gol. Au fost o gramada de meciuri fara gol primit dupa pizza aia. Si nu cred ca e o coincidenta.

"We are in @ChampionsLeague, man! Dilly ding, dilly dong!"https://t.co/XNFOGaMuew

— Premier League (@premierleague) April 22, 2016

Mai avem putin pana la final si trebuie sa continuam sa luptam cu toata inima, cu tot sufletul. Leicester e un club micut, care arata lumii intregi ce se poate obtine atunci cand ai spirit si determinare. 26 de jucatori. 26 de creiere diferite. Dar o singura inima.

Cu cativa ani in urma, multi dintre jucatorii mei erau in ligile inferioare. Vardy muncea intr-o fabrica. Kante era in liga a 3-a din Franta. Mahrez era in liga a 4-a franceza.

Acum ne luptam pentru titlu. Ma intalnesc cu suporteri pe strada si imi spun ca ei viseaza, ca nu poate fi adevarat. Dar eu le spun “Bine, atunci visati in continuare. Dar sa stiti ca noi nu visam. Noi pur si simplu muncim din greu.”

Cred ca povestea noastra din acest sezon este importanta pentru toti suporterii de fotbal din lume. E facuta sa le dea sperante si jucatorilor tineri carora li s-a mai spus ca nu sunt suficient de buni.

Sa-si spuna toti in gand: “Cum pot sa ajung si eu in varf? Daca Vardy a reusit asta, daca N’Golo Kante a reusit asta, poate reusesc si eu...”

Ce iti trebuie pentru asta?

Un nume mare? Nu.

Un contract mare? Nu.

Trebuie sa ramai cu mintea deschisa, sa ai inima deschisa, bateriile full si sa alergi liber.

Cine stie, poate ca la sfarsitul sezonului vom avea doua petreceri cu pizza.