Imagini emoționante cu Ronaldo, chiar înainte să intre pe teren! Ce a făcut superstarul portughez
Burnley și Manchester United s-au întâlnit în etapa cu numărul 24 din Premier League.
Scorul a fost deschis de „diavolii roșii”, în minutul 13, prin Varane, însă reușita fundașului francez a fost anulată cu ajutorul VAR, pe motiv de ofsaid. Cinci minute mai târziu, Pogba a dus-o pe United în avantaj, stabilind și rezultatul de la pauză.
Pentru meciul cu Burnley, Rangnick a decis să îl lase pe banca de rezerve pe Cristiano Ronaldo, asta după ce superstarul portughez a fost integralist în meciul din FA Cup, cu Middlesbrough. United a fost eliminată la loviturile de departajare, după ratarea lui Elanga.
În prima repriză, la scorul de 0-0, Cristiano Ronaldo a ratat penalty-ul care ar fi putut asigura calificarea lui United în optimi. Jadon Sancho a reușit să deschidă scorul pentru „diavolii roșii”, însă Crooks a egalat, trimițând meciul în prelungiri.
Gest emoționant al lui Cristiano Ronaldo
Astfel, tehnicianul a preferat să îl titularizeze pe Cavani pentru meciul cu Burnley, trimițându-l pe portughez în teren în minutul 68, în locul atacantului uruguayan, la scorul de 1-1.
Cristiano Ronaldo a atras atenția însă cu un gest pe care l-a făcut pe banca de rezerve. În momentul în care se echipa, superstarul portughez a luat apărătorile, pe care le are personalizate, având imagini cu toată familia pe ele, și le-a pupat. Gestul nu a trecut neobservat, devenind rapid viral pe rețelele de socializare.
Cristiano Ronaldo kissing his custom shinguard that features himself and his family as he prepares to come on for Manchester United.
Every footballer has their rituals and traditions ❤️ pic.twitter.com/lo8So3u7dF
— ESPN FC (@ESPNFC) February 8, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News