GALERIE FOTO Imaginile bucuriei pe Etihad! Suporterii s-au dezlănțuit după ce Manchester City a devenit campioană
Manchester City s-a impus cu scorul de 3-1 în fața celor de la West Ham United și a câștigat titlul de campioană al patrulea an la rând.
A fost photo-finish în Premier League, însă formația lui Pep Guardiola a câștigat ”disputa” cu Arsenal. Dacă Manchester City s-ar fi încurcat cu West Ham, ”Tunarii” ar fi devenit campioni, având în vedere că au învins-o în ultima etapă pe Everton cu scorul de 2-1.
Petrecere pe Etihad, după ce Manchester City a devenit din nou campioana Angliei
În meciul de pe Etihad, Phil Foden a deschis scorul încă din minutul 2 și a reușit dubla în al 18-lea minut al înfruntării. Kudus a redus din diferență pe finalul primei reprize, dar Rodri a refăcut diferența în minutul 59. Pe final, golul marcat de Soucek a fost anulat.
În contextul în care în acest sezon titlul s-a jucat până în ultima etapă, bucuria ”cetățenilor” a fost cu atât mai mare. La finalul meciului, suporterii lui Manchester City au pătruns pe teren și au sărbătorit alături de elevii lui Pep Guardiola. Nici tehnicianul nu s-a mai abținut și s-a bucurat și el savurând dintr-o sticlă de șampanie
4⃣ in a row for @ManCity!#beINPL #MCFC pic.twitter.com/MxxCev1JTe
— beIN SPORTS (@beINSPORTS_EN) May 19, 2024
Petrecerea ”cetățenilor” a continuat și în vestiar, unde campionii Angliei s-au dezlănțuit, așa cum se poate vedea în imaginile de mai jos.
Scenes. pic.twitter.com/RxC8sZuIyY
— Manchester City (@ManCity) May 19, 2024
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News