Zvonurile despre o posibilă plecare a lui Ibrahima Konaté de la Liverpool la Paris Saint-Germain au luat amploare în ultimele zile, însă fundașul francez a clarificat situația într-un interviu acordat emisiunii Téléfoot. Deși a recunoscut că este flatat de interesul marilor cluburi, Konate a fost ferm în privința concentrării sale asupra sezonului actual cu Liverpool.
Konate: "Este foarte măgulitor"
Potrivit ESPN, PSG ar fi interesat să îl achiziționeze pe Konate pentru a-l transforma într-un partener pe termen lung pentru Marquinhos în centrul defensivei. De asemenea, surse apropiate clubului susțin că jucătorul ar fi tentat de o revenire în orașul natal, după ce și-a început cariera la academia Paris FC. Cu toate acestea, Get French Football News a dezmințit aceste informații, declarând că în prezent nu există nicio discuție concretă între cele două cluburi.
Întrebat despre speculațiile privind interesul PSG, dar și cel al Real Madrid, Konate a declarat: „Să aud că astfel de cluburi mari sunt interesate este foarte măgulitor, dar acum sunt concentrat pe acest sezon. Vreau să câștig tot ce se poate și apoi vom vedea ce se întâmplă cu situația mea contractuală. Agenții mei se ocupă de asta”
În ceea ce privește o posibilă confruntare Liverpool – PSG în optimile Ligii Campionilor, fundașul francez a recunoscut că meciul ar avea o semnificație specială pentru el.
„Ar fi frumos la nivel personal, pentru că de acolo vin. Părinții și prietenii mei locuiesc încă acolo. Când jucam Leipzig-PSG, ei țineau cu PSG în loc să mă susțină pe mine (râde)”, a spus fundașul.
Konate mai are contract cu Liverpool până în 2026
Konate, în vârstă de 25 de ani, a ajuns la Liverpool în 2021 pentru 36 de milioane de lire sterline, transferat de la RB Leipzig. De atunci, a devenit o piesă esențială în defensiva „cormoranilor” alături de Virgil van Dijk și a strâns 116 apariții pentru club. Contractul său actual este valabil până în 2026, iar Liverpool a confirmat că i-a oferit deja o prelungire, însă Konate nu a oferit încă un răspuns concret.
De-a lungul perioadei petrecute la Anfield, fundașul francez a cucerit Cupa Angliei și două Cupe ale Ligii, dar accidentările frecvente i-au afectat numărul de meciuri jucate. În acest sezon, a ratat deja opt partide din cauza unei accidentări suferite în victoria cu 2-0 împotriva lui Real Madrid, în noiembrie 2024.
Sub comanda lui Arne Slot, Liverpool se află în fruntea Premier League, cu șapte puncte avans față de locul secund.