„Are aripi și nu i le vom tăia”, a declarat Arteta, scoțând în evidență încrederea pe care o are în tânărul talent format în academia clubului.

Ethan Nwaneri a debutat în Premier League în septembrie 2022, într-un meci împotriva lui Brentford și a devenit cel mai tânăr jucător din istoria Arsenal și al campionatului englez, la doar 15 ani și 181 de zile. 

Născut la Enfield, Londra, cu origini nigeriene, Nwaneri a intrat în echipa „tunarilor” la vârsta de opt ani și a progresat rapid, fiind promovat în echipa sub 18 ani a clubului până la 14 ani. 

Jucătorul care i-a atras privirile lui Mikel Arteta: "Are aripi!"

Deși foarte tânăr, Nwaneri a început deja să joace un rol activ în prima echipă în sezonul 2024-25, pentru care a bifat patru apariții ca rezervă în Premier League și a devenit un jucător-cheie în Cupa Ligii. 

În septembrie 2024, tânărul a impresionat prin două goluri spectaculoase marcate împotriva lui Bolton Wanderers și Preston North End.

Arteta a explicat că promovarea sa în echipa mare nu a fost un cadou, ci un pas calculat, menit să arate încrederea pe care Arsenal o are în el.

„Nu a fost o favoare, ci am vrut să-i arătăm cât de mult îl apreciem și că ne dorim să rămână la noi”, a spus Arteta.

Antrenorul recunoaște că un asemenea talent la 17 ani este rar și consideră că Nwaneri are toate resursele necesare pentru a ajunge departe. 

Totodată, Arteta înțelege și importanța protecției în această perioadă de formare și speră că-l poate împinge pe Ethan să-și atingă potențialul.

„Cu acest talent, trebuie să-l împingi, dar să ai grijă să-l sprijini în orice moment. Trebuie să vadă că poate să zboare, fără să-i tăiem aripile”, a continuat antrenorul.

Arteta, care la 17 ani se antrena la academia Barcelonei, a mărturisit că talentul lui Nwaneri depășește ceea ce el însuși arăta la aceeași vârstă. 

„Nu eram la acest nivel la vârsta lui. Și eu am avut noroc că cineva a avut încredere în mine la acea vârstă, dar Ethan are o determinare incredibilă. Crede cu adevărat că poate să ia locul oricui și și-a câștigat respectul colegilor de echipă, ceea ce este esențial pentru un adolescent care își face loc la echipa mare”, a adăugat Arteta.

Pentru "tunari" acum urmează un meci de foc cu formația Newcastle, antrenată de Eddy Howe.

Meciul din cadrul etapei #10 a Premier League se va disputa pe stadionul "St James' Park", nu mai devreme de ora 14:30.

Arsenal se află în acest moment pe locul trei în Premier League, cu 18 puncte, la cinci puncte de primul loc, ocupat de Manchester City.