Mai rau ca in Liga 1! La Liverpool nu mai lucreaza nimeni. Vezi de ce sunt revoltati fanii de pe Anfield
Plecarea lui Kenny Dalglish, pana miercuri manager la Liverpool, a incins spiritele pe Anfield. Dat afara de conducere, ultrasii nu accepta ca legenda cormoranilor nu mai e la echipa.
In ultima Luna de la Liverpool au fost dati afara directorul sportiv, seful echipei medicale, responsabilul cu imaginea si intreaga echipa tehnica, in frunte cu managerul Kenny Dalglish, iar urmatorul pe lista este chiar directorul executiv, Ian Ayre. Practic, la Liverpool nu mai exista niciun om cu putere de decizie.
Liverpool are un singur trofeu in ultimii sase ani, Cupa Ligii, castigata anul acesta. In rest, locul sase anul trecut, locul opt anul acesta si o participare in Europa League in ultimul moment, tot prin castigarea Cupei Ligii.
La astfel de recorduri negative, parea normal ca Dalglish sa fie dat afara, chiar daca era din ianuarie 2011 pe banca lui Liverpool. Numai ca fanii nu pot accepta ca una dintre legendele de pe Anfield a plecat.
“Sunt socat, cum sa plece Dalglish? Trebuiau sa aiba mai multa rabdare cu el. Suntem mandri de el si multumiti de munca sa. Cand a venit, eram la retrogradare. Am terminat pe opt si avem un trofeu, asa ca nu inteleg cu ce a gresit”, spun cu regret fanii.
Unul dintre liderii suporterilor e chiar speriat: “Unde vom ajunge fara el? Succesul nu vine peste noapte, chiar e asa de greu de inteles?”
Kenny Dalglish a jucat timp de 13 ani pentru Liverpool si a castigat 22 de trofee, inclusiv trei Cupe ale Campionilor Europeni (Champions League de astazi). Ca antrenor are 10 trofee, inclusiv ultimul campionat castigat de cormorani, in urma cu 22 de ani.
Sefii clubului englez nu sunt prea impresionati de palmaresul lui Dalglish si sunt pe punctul de a numi al patrulea antrenor in ultimii doi ani.
Pe lista lor sunt Alan Pardew (Newcastle), Roberto Martinez (Wigan), Brendan Rodgers (Swansea) si Andre Villas-Boas (dat afara de Chelsea). Alte nume pentru banca lui Liverpool sunt antrenorul lui Dortmund, Jurgen Klopp, si cel al lui Marseille, Didier Deschamps.
BBC i-a dedicat lui Dalglish unul dintre cele mai emotionante documentare din istoria fotbalului. Vezi de ce este Dalglish Dumnezeul lui Liverpool:
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News