Liverpool s-a distrat cu Manchester United! Viitoarea adversară a lui FCSB, făcută KO pe Old Trafford
Manchester United nu a avut nicio șansă în partida cu Liverpool din etapa a treia din Premier League.
”Cormoranii” s-au impus cu scorul de 3-0 și au urcat pe a doua poziție a clasamentului, la egalitate de puncte cu liderul Manchester City (9 puncte).
Manchester United, umilită pe Old Trafford de Liverpool
De cealaltă parte, Manchester Unitetd, viitoarea adversară a lui FCSB din faza principală a Europa League a rămas pe locul 14 (3 puncte) și rămâne cu o singură victorie în primele trei etape. ”Diavolii Roșii” au învins-o în prima etapă pe Fulham (1-0), dar a pierdut în runda a doua cu Brighton (1-2).
Pe Old Trafford, în fața propriilor suporteri, Manchester United a fost făcută KO de către formația pregătită de Arne Slot. Trent Alexander-Arnold a avut un gol anulat pentru ofsaid încă din al șaptele minut al partidei.
Scorul a fost deschis de Luis Diaz în minutul 35 și tot columbianul a fost cel care a dublat avantajul ”Cormoranilor” în minutul 42. Mohamed Salah a contribuit cu pase decisive la ambele goluri din prima repriză.
Egipteanul și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 56, când a înscris după o pasă decisivă semnată de Dominik Szoboszlai.
Manchester United, adversara lui FCSB în Europa League
Partida dintre FCSB și Manchester United din faza principală a Europa League este programată pe 30 ianuarie, de la 22:00, la București.
- 26 septembrie | FCSB - FC RFS (22:00)
- 3 octombrie | PAOK FC - FCSB (22:00)
- 24 octombrie | Rangers FC - FCSB (22:00)
- 7 noiembrie | FCSB - FC Midtjylland (19:45)
- 28 noiembrie | FCSB - Olympiacos FC (22:00)
- 12 decembrie | TSG Hoffenheim - FCSB (19:45)
- 23 ianuarie | Qarabag FK - FCSB (19:45)
- 30 ianuarie | FCSB - Manchester United (22:00)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News