OFICIAL Londra a luat foc! Raheem Sterling a semnat cu rivala Arsenal. Detaliile transferului

Londra a luat foc! Raheem Sterling a semnat cu rivala Arsenal. Detaliile transferului Anglia

Raheem Sterling a "trădat-o" pe Chelsea și a semnat cu rivala din capitala Londrei.

Raheem Sterling a șocat lumea fotbalului englez prin semnarea unui contract cu Arsenal, vicecampioana Premier League, într-o mutare surprinzătoare ce aduce veteranul de 29 de ani la cea de-a patra echipă majoră din Anglia. 

Sterling va evolua sub formă de împrumut pe Emirates, după ce a petrecut ultimele două sezoane la rivala Chelsea.

Londra a luat foc! Raheem Sterling a semnat cu rivala Arsenal. Detaliile transferului

Arsenal va plăti mai puțin de 50% din salariul săptămânal al lui Sterling, care se ridică la impresionanta sumă de 325,000 de lire sterline.

Transferul a fost finalizat fără nicio taxă de împrumut și fără nicio obligație de cumpărare la finalul sezonului, ceea ce face această afacere și mai atractivă pentru „tunari”.

Mutarea lui Sterling vine după ce acesta a fost exclus din lotul de bază al lui Chelsea de către noul antrenor Enzo Maresca.

Arsenal, aflată în căutarea unui jucător de bandă versatil, a profitat de această oportunitate, iar Edu, directorul sportiv al clubului, a reușit să încheie acordul.

„Este un sentiment incredibil”, a declarat Sterling după semnarea contractului. 

„Este cu adevărat entuziasmant. Sunt extrem de fericit că am reușit să finalizăm această mutare. Am discutat cu Edu și am văzut unitatea echipei sub conducerea lui Mikel. Abia aștept să fac parte din această echipă”, a continuat englezul.

Arteta, care l-a cunoscut bine pe Sterling în perioada petrecută împreună la Manchester City, a lăudat contribuția și atitudinea jucătorului.

„A fost excepțional în perioada în care am lucrat împreună. A învățat foarte multe, și sunt sigur că va aduce un plus semnificativ echipei noastre”, a spus tehnicianul spaniol.

Sterling nu va fi disponibil pentru următorul meci al lui Arsenal împotriva lui Brighton & Hove Albion, deoarece transferul său nu a fost înregistrat la timp.

Totuși, winger-ul va avea ocazia să se integreze în echipă pe durata pauzei internaționale și va urma să fie disponibil pentru derby-ul cu Tottenham pe 15 septembrie. Partida se va disputa pe stadionul "White Hart Lane" din Londra, nu mai devreme de ora 16:00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!