Asta inseamna sa fii Louis Van Gaal: "Nu fac nimic la United. Dau ordine si castig o groaza de bani"
Louis Van Gaal surprinde din nou. Antrenorul lui Manchester United a declarat ca este platit cu o suma mare de bani doar pentru a delega responsabilitati staffului sau.
Tinand un discurs in cadrul unei conferinte anuale a Asociatiei Managerilor din Anglia, olandezul a vorbit despre filozofia sa, descriindu-se ca un inovator si un pionier al tacticilor moderne din antrenorat.
"Feedback-ul este foarte important... Dar trebuie sa spun asta pentru ca altfel as fi considerat arogant," a spus Van Gaal.. "Sunt de asemenea un inovator si am influentat multe schimbari. Am fost primul antrenor care a folosit un laptop. Acum toata lumea il foloseste. Am fost si primul antrenor care a folosit un video".
"Pe timpul meu managerul facea totul. Acum am un departament de sport, un departament de scouting, un departament medical, am manageri asistenti, antrenori asistenti. Eu nu mai fac nimic... nimic! Deleg persoane. Deleg si castig o gramada de bani".
Fostul mijlocas al lui Manchester United, Paul Scholes, a fost unul dintre cei mai vocali critici ai lui Van Gaal in acest sezon, acuzand lipsa de creativitate a echipei si jocul plictisitor. Echipa din Manchester se afla pe locul patru in acest moment, cu doua puncte in spatele liderului Manchester City, si a inscris cele mai putine goluri (17) dintre primele 6 echipe. United are insa si cea mai buna defensiva a campionatului, cu doar 8 goluri primite.
Van Gaal s-a aparat impotriva acestor critici, declarand ca odata ce vor intelege pe deplin filozofia acestuia, echipele sale vor juca mult mai ofensiv.
"La Ajax am castigat totul jucand un fotbal foarte ofensiv. Nu spun asta de multe ori pentru ca l-as enerva pe domnul Scholes", a spus olandezul razand. "Daca mi-ati urmarit conferintele de presa, veti observa ca vorbesc foarte mult despre filozofia mea".
"Dureaza ceva timp pentru a transmite efectiv mesajul. Antrenez si creierul - in special creierul - pentru ca fotbalul nu este numai despre efort, este un sport care iti stimuleaza creierul, un sport despre tactici. Si asta iti ia mult timp", a incheiat olandezul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News