Manchester City a primit vizita ”ciocănarilor” sâmbătă seară, în etapa cu numărul 20 din eșalonul de elită al Angliei. La capătul celor 90 de minute, formația dirijată de Pep Guardiola s-a impus cu 4-1.

Manchester City a făcut show în primul meci al anului și pare că a rupt blestemul!

Autogolul lui Coufal din minutul 10 a deschis scorul. Erling Haaland a dublat avantajul în minutul 42, iar în minutul 55 a majorat diferența și și-a trecut în cont ”dubla”.

Kevin De Bruyne i-a pasat decisiv lui Phil Foden în minutul 58, care a dus scorul la 4-0. Fullkrug a micșorat din diferență în minutul 71, iar tabela de marcaj a înghețat la 4-1.

Pentru Manchester City a fost a doua victorie consecutivă și primul câștig din acest an. ”Cetățenii” au câștigat ultima dată la început de decembrie (3-0 vs. Nottingham Forest).

Cum arată clasamentul Premier League

Manchester City a urcat pe locul 6 în urma victoriei de pe ”Etihad”, iar după 20 de etape scurse din Premier League, ”cetățenii” au consemnat 34 de puncte, cu 10 victorii, patru remize și șase eșecuri înregistrate.