Manchester City a fost sancționată de Premier League! Amendă uriașă pentru "cetățeni"

Manchester City a fost sancționată de Premier League! Amendă uriașă pentru cetățeni Anglia

Manchester City a fost preluată în 2008 de către un consorțiu din Emiratele Arabe Unite și este considerat un club-stat, similar cu PSG și Newcastle.

Manchester City a fost amendată cu 2,09 milioane de euro pentru 22 de încălcări ale regulii cu numărul 33, legată de obligațiile de la începutul și reluarea meciurilor. 

Amendă de 2.09 milioane euro pentru cetățeni!

Mai exact, jucătorii lui Manchester City au întârziat de 22 de ori fie la startul meciurilor, fie la reluarea jocului după pauză. Aceste întârzieri au fost considerate neconforme cu standardele Premier League.

  • Manchester City A Fost Sanctionata De Premier League Amenda Uriasa Pentru Cetateni

Manchester City a acceptat amenda și a decis să nu conteste decizia prin apel. "Cetățenii" au recunoscut încălcările și au reamintit jucătorilor și staff-ului responsabilitățile lor în conformitate cu regula L.33. Premier League a menționat că aceste reguli sunt esențiale pentru organizarea competiției la cele mai înalte standarde profesionale și pentru respectarea programului de difuzare a meciurilor.

Scandalul legat de fairplay-ul financiar

Manchester City se confruntă cu o anchetă mult mai complexă legată de încălcarea fairplay-ului financiar. În februarie 2023, oficialii Premier League au anunțat că Manchester City este investigată pentru peste 100 de încălcări ale regulamentului UEFA privind fairplay-ul financiar, comise pe o perioadă de nouă ani, din sezonul 2009/2010 până în 2017/2018. Neregulile implică oferirea de informații inexacte legate de situația financiară, veniturile și costurile operaționale ale echipei.

În urma acestor încălcări, Manchester City riscă fie o depunctare, fie chiar excluderea din Premier League, în funcție de rezultatele anchetei desfășurate de o comisie independentă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!