Manchester United i-a găsit înlocuitor lui Cristiano Ronaldo chiar cu ajutorul agentului său! Portughezul dorit pe Old Trafford
Viitorul lui Cristiano Ronaldo (37 ani) pare a fi departe de Manchester United după întâmplările din ultimul timp.
Superstarul portughez a vrut să plece în vară de la Manchester United, nemulțumit de ideea de a evolua în Europa League, astfel că nu a făcut pre-sezonul cu echipa, pregătindu-se singur. Erik ten Hag nu l-a folosit atât cum își imagina portughezul, care are doar două goluri marcate în acest sezon, iar recent jucătorul a fost implicat într-un moment tensionat.
Cristiano Ronaldo a fost surprins plecând de la stadion în timpul meciului cu Tottenham, asta după ce a refuzat să intre pe teren în duelul încheiat 2-0. Chiar antrenorul a recunoscut situația, după ce a fost suspendat jucătorul din lot pentru meciul cu Chelsea. Despre portughez s-a scris că își dorește să plece de pe Old Trafford în această iarnă.
Jorge Mendes, 'cheie' în plecarea și înlocuirea lui Cristiano Ronaldo
Jorge Mendes, agentul atacantului, ar lucra intens pentru a-i găsi o echipă lui Cristiano Ronaldo. Renumitul impresar îl are sub semnătură chiar și pe posibilul înlocuitor al fotbalistului, cu care este și coleg de națională. Este vorba despre Joao Felix (22 ani), starul lui Atletico Madrid, care își dorește o nouă aventură.
Conform cuatro.com, tânărul jucător portughez își dorește un rol mai important într-o echipă, iar acest lucru nu îl primește de la Diego Simeone. Joao Felix ar putea fi transferat de Manchester United în locul lui Cristiano Ronaldo, englezii fiind interesați de transferul său.
Pe urmele lui Felix mai sunt Paris Saint-Germain sau Bayern Munchen, însă varianta United ar reprezenta și „biletul de eliberare” pentru Cristiano Ronaldo.
- 127 de milioane de euro a plătit Atletico Madrid pentru Joao Felix către Benfica în 2019.
- 70 de milioane de euro este cota de piață a fotbalistului portughez conform Transfermarkt.
- 12 meciuri a jucat în acest sezon pentru madrileni, având doar trei assist-uri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News