Micah Richards de la City, infectat cu gripa PORCINA!
Fundasul echipei Manchester City, Micah Richards, in varsta de 21 de ani, se afla in recuperare dupa ce a fost contaminat cu virusul gripei A H1N1 in timp ce se afla in vacanta in Cipru!
Internationul englez de tineret se afla in carantina in camera sa de hotel, dar potrivit agentului sau Max Clifford inregistreaza progrese evidente.
"Este bine, aproape si-a revenit la starea normala si abia asteapta sa revina pe gazon. Dupa stiinta mea este primul fotbalist profesionist care s-a imbolnavit cu gripa porcina, deci se poate spune ca a intrat un pic in istorie", a precizat Clifford.
Tanarul jucator englez a dezvaluit, cotidianului The Sun, ca a contractat acest virus in timp ce se afla in vacanta in Ayia Napa, unde se relaxa dupa ce a participat, in luna iunie, cu nationala Under 21 a Angliei la Campionatul European de tineret din Suedia.
"Initial am crezut ca este o infectie in piept sau poate o intoxicatie cu alcool. M-am simtit atat de slabit incat nu ma puteam sa ma misc sau sa mananc. Cand mi s-a spus ca am gripa porcina tot felul de lucruri negre au inceput sa imi treaca prin minte. Nimeni nu este atat de sanatos inca sa riste contaminarea cu gripa porcina. Daca eu am patit-o, oricui i se poate intampla la fel", a declarat jucatorul
Richards urmeaza o medicatie speciala si este sub izolare intr-un hotel de cinci stele din Cipru, si spera sa se poata reveni in Marea Britanie duminica.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News