După o primă repriză tăcută, actul secund de pe ”Anfield” a fost incendiar, cu două goluri marcate de fiecare club și un amalgam de ocazii la porțile lui Alisson, respectiv Andre Onana.
Nici antrenorul nu l-a mai menajat pe Trent Alexander-Arnold: ”Suntem toți dezamăgiți”
Unul dintre jucătorii care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor a fost Trent Alexander-Arnold care, de departe, a arătat cea mai slabă evoluție din acest sezon.
Fotbalistul a fost măcelărit în presa din Anglia după derby-ul cu United. ”Nu a stat deloc bine pe defensivă. Capul lui e în Madrid”, scria GOAL, care făcea referire și la faptul că Alexander-Arnold se află în ultimele șase luni de contract cu Liverpool, iar Real Madrid prezintă un interes major pentru serviciile sale.
Trent Alexander-Arnold l-a călcat deseori pe nervi pe Virgil van Dijk, care nu s-a abținut și a vociferat la el în timpul meciului în mai multe situații.
Fundașul lateral al ”cormoranilor”, care și-a declarat dragostea față de Liverpool - fiind la club de la vârsta de șase ani - a fost tras la răspundere și de Arne Slot, antrenorul olandez al trupei de pe ”Anfield”.
”Suntem toți dezamăgiți de maniera în care am jucat. Trent nu a jucat bine. A evoluat în multe meciuri pentru acest club, iar ca mulți alții, pur și simplu nu a jucat bine cu United”, a spus Arne Slot, citat de jurnalistul sportiv Fabrizio Romano.