La finalul meciului de duminică, managerul Ange Postecoglou a dezvăluit că internaționalul român nu a fost 100% pregătit pentru confruntarea cu "lupii", dar seria interminabilă de accidentări l-a forțat să joace accidentat.

La trei zile după ce s-a ales cu problema la gleznă, stoperul tricolor a fost nevoit să intre din primul minut și să stea pe teren până la final, pentru că Tottenham nu mai are fundași centrali apți după accidentările lui Romero, Van de Ven și Davies. O situație specială, care nu i-a convenit antrenorului australian, dar alternativa ar fi fost introducerea unui junior lângă tânărul Gray în centrul apărării:

"Nu am avut de ales. Dacă nu juca Radu, nu știu cine juca. Nu a fost la sută la sută, dar a transmis că simte că poate juca. Cred că toți jucătorii noștri dau totul în aceste momente doar că, din păcate, nu le putem oferi tot ceea ce au nevoie, adică recuperare și odihnă. Asta pentru că avem foarte mulți jucători indisponibili.

Nu e ca și cum ar fi avut o leziune musculară, problema lui vine de la o lovitură la gleznă. Dacă nu juca Radu, singura soluție era să trimit în teren un jucător de 17 sau 18 ani. Doar pe ei îi mai avem disponibili în acest moment", a spus Postecoglou, la finalul meciului, citat de presa britanică.

Încă o dezamăgire pentru antrenorul lui Spurs

Condusă cu 1-0 pe teren propriu, Tottenham a revenit la 2-1, a avut șanse de a duce scorul la 3-1, dar, în cele din urmă, s-a văzut egalată târziu de norvegianul Larsen, în minutul 87. Postecoglou a pierdut astfel încă două puncte, a ajuns la trei meciuri la rând fără succes și Tottenham e doar pe 11 în Premier League, la șase puncte de prima poziție care duce în cupele europene. Evident nemulțumit, antrenorul în vârstă de 59 de ani nu și-a ascuns dezamăgirea:

"Rezultatul e dezamăgitor. Am fost conduși, apoi am simțit că am controlat jocul. Am fost amenințători la poarta adversă, am marcat goluri, am ratat un penalty, iar înn repriza a doua am avut ocaziile prin care puteam închide meciul. Ei nu au avut prea multe șanse, cred că Fraser (n. red - portarul Fraser Forster) a avut o singură intervenție. Am simțit nevoia golului de 3-1, dar am rămas cu un rezultat dezamăgitor. Nu este vorba despre lipsă de efort sau implicare, băieții sunt obosiți și totuși încearcă să obțină rezultate bune", a fost discursul lui Postecoglou.