Obiectivul lui Liverpool pentru finalul sezonului 2022/23
„Cormoranii” se află pe locul șase în acest moment.
După 26 de meciuri disputate în Premier League, Liverpool a obținut 42 de puncte din 78 posibile. În consecință, formația dirijată de Jurgen Klopp a înregistrat 12 victorii, șase rezultate de egalitate și opt eșecuri până acum.
Obiectivul lui Liverpool pentru finalul sezonului 2022/23
Trent Alexander-Arnold, fundașul-revelație al lui Jurgen Klopp care, însă, s-a apus în ultimul timp, a vorbit înainte de confruntarea cu Manchester City și a evidențiat faptul că ținta „cormoranilor” pentru finalul sezonului este să obțină un loc care duce în grupele Champions League.
„Țintim acum să ne asigurăm că prindem grupele Ligii Campionilor în sezonul următor. E o săptămână foarte importantă și chiar trebuie să securizăm asta”, a spus Trent Alexander-Arnold, potrivit Liverpoolfc.com.
Liverpool pune la bătaie 65 de milioane de euro pentru jucătorul dorit de PSG și Manchester United
Este de așteptat ca Jurgen Klopp să realizeze o campanie spectaculoasă de transferuri, iar unul dintre jucătorii care pot veni pe Anfield este Kim Min-jae (26 de ani), fundașul central de la Napoli, care ar putea concura pentru postul de titular cu Virgil van Dijk, Joe Gomez sau Joel Matip.
Pentru fundașul din Coreea de Sud, Liverpool este gata să ofere nu mai puțin de 65 de milioane de euro, pentru a le lua fața celor de la PSG, Inter Milano, Tottenham sau Manchester United, care sunt, de asemenea, interesate de serviciile apărătorului de la Napoli, scrie jurnalistul Ekrem Konur.
????Liverpool are willing to pay more than €65m for Napoli and South Korea centre-back Kim Min-jae, 26, who is also a target for PSG, Inter Milan, Tottenham and Manchester United. ????????????#LFC
— Ekrem KONUR (@Ekremkonur) March 29, 2023
????#PSG????#IMInter⚪#THFC????#MUFC pic.twitter.com/YR14mlUNcw
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News