PANICA PE ANFIELD! :) Se intoarce COSMARUL Karius!
Niciun portar din Europa nu a comis-o in ultima vreme atat de grav precum a facut-o neamtul Karius in finala Champions League din 2018.
Cosmin Craciun
Ajuns la 27 de ani, Loris Karius anunta ca a trecut peste cosmarul din finala cu Real Madrid, cand a gresit grav la doua dintre cele trei goluri inscrise de ”galactici”. Neamtul a revenit pe Anfield dupa expirarea imprumutului de doi ani la Besiktas si planuieste sa il puna la grea incercare pe Alisson, actualul titular al “cormoranilor”. Alisson a fost cumparat chiar in vara lui 2018, dupa ce Klopp si-a dat seama ca are nevoie de un portar de top pentru a putea castiga Premier League si trofeul UCL.
Inca nu se stie daca managerul lui Liverpool ii va mai acorda o sansa portarului care a fost aspru criticat in trecut, insa Karius este determinat sa demonstreze ca poate reprezenta o solutie pentru campioana Europei. Intr-un interviu acordat site-ului Transfermarkt, Karius a declarat ca nu considera ca exista vreun portar in fotbalul mondial care sa se remarce cu adevarat:
“Acum cativa ani, Manuel Neuer era fabulos si iesea in evidenta prin evolutiile lui, dar acum sunt foarte multi portari de calitate care sunt la acelasi nivel. Neuer ramane in continuare foarte bun, ter Stegen este excelent pentru Barcelona, la fel ca Jan Oblak de la Atletico Madrid. Alisson a fost foarte bun si el, mai ales Champions League, asa ca e greu sa desemnezi un portar cu adevarat remarcabil”
Desi s-a zvonit ca Jurgen Klopp va renunta la el, mai ales ca fanii nu-l mai au deloc la inima dupa gafele comise in trecut, Karius vrea sa ramana la echipa si sa lupte pentru locul sau in primul 11:
“Sunt jucatorul celui mai mare club din lume si am in jurul meu numai jucatori de calitate. Conditiile sunt excelente si consider ca nu este un esec sa fiu al doilea portar al lui Liverpool. In Anglia, cand te afli in postura aceasta, stii ca vei avea sansele tale sa joci. O sa dau tot ce am mai bun la antrenamente si, indiferent ca voi fi sau nu titular, as prefera sa raman la Liverpool decat sa merg la un club mai slab, mai ales daca nu voi avea garantia ca voi juca”
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News