Pep Guardiola face anunțul despre Kevin De Bruyne

Pep Guardiola face anunțul despre Kevin De Bruyne Anglia

Kevin De Bruyne (32 de ani) se află la Manchester City de opt ani și jumătate.

Internaționalul belgian a semnat cu formația din primul eșalon al Angliei în august 2015. Cotat la 60 de milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, Kevin De Bruyne mai are contract cu ”cetățenii” până la finele sezonului 2024/25.

Pep Guardiola face anunțul despre Kevin De Bruyne

  • Recent revenit dintr-o accidentare, Kevin De Bruyne pare că e apt 100% pentru a participa ca titular în jocurile lui Manchester City

Pep Guardiola, antrenorul principal al trupei de pe ”Etihad”, a vorbit despre KDB și a subliniat faptul că fotbalistul poate fi introdus încă din primul minut împotriva lui Newcastle.

”Poate începe din prima cu Newcastle. Din ce am văzut, pare foarte dinamic”, a spus Pep Guardiola, citat de Tuttomercatoweb.

Newcastle - Manchester City e sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 19:30, pe stadionul ”St. James' Park”, într-un meci care va conta pentru etapa #21 din Premier League.

Ultima confruntare dintre cele două cluburi s-a petrecut în Carabao Cup, la finalul lui septembrie, moment în care ”coțofenele” au câștigat ”acasă” împotriva ”cetățenilor” cu 1-0.

Kevin De Bruyne dezvăluie: ”Lunile astea? Am fost taximetrist”

Belgianul a precizat, în glumă, că a fost ”taximetrist” pentru copiii săi, de care s-a ocupat mai mult în această perioadă. I-a dus la antrenamente, s-a uitat la meciurile lor, fapt care l-a îmbucurat enorm.

”Am jucat nonstop în ultimii 10 ani, cred că mi-a priit să prind un astfel de moment de respiro. M-am bucurat de asta, să zic așa. A fost greu la început, dar știam că o să fiu pe bară pentru patru sau cinci luni, așa că m-am gândit să mă bucur de familia mea.

Teoretic, am fost un taximetrist, dar mi-a plăcut. A fost tare să-mi duc fiul și fiica la sesiunile lor de antrenamente și să îi urmăresc. Cred că și lor le-a plăcut ca tatăl lor să le vadă jocurile”, a spus Kevin De Bruyne pentru Times, citat de Tuttomercatoweb.

Accidentat la începutul sezonului, Kevin De Bruyne a revenit pe teren în City - Huddersfield și a bifat astfel primele sale minute după ce a stat luni bune departe de teren. Mijlocașul belgian a fost trimis în teren de Pep Guardiola în minutul 57, în locul lui Jack Grealish, în uralele publicului, care a început să îi cânte numele. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!