VIDEO Pep Guardiola l-a lovit cu o sticlă pe un antrenor al lui Leeds. Cum a reacționat după

Pep Guardiola l-a lovit cu o sticlă pe un antrenor al lui Leeds. Cum a reacționat după Anglia

Manchester City a învins Leeds, în deplasare, scor 3-1, în runda cu numărul 17 din Premier League, iar Pep Guardiola a fost în centrul atenției cu un gest din repriza secundă.

La primul meci după pauza provocată de Cupa Mondială, Manchester City nu a avut probleme contra lui Leeds. Rodri a deschis scorul în prelungirile primei reprize, iar Erling Haaland a reușit o dublă (51, 64) din assist-urile lui Jack Grealish, norvegianul devenind cel mai rapid jucător din istoria Premier League care ajunge la 20 de goluri marcate în competiție.

Pep Guardiola l-a lovit cu o sticlă pe un antrenor al lui Leeds

Spre finalul meciului, la scorul de 3-1, în ciuda avantajului confortabil, Pep Guardiola a avut o reacție nervoasă după o ratare a elevilor săi.

Antrenorul lui Manchester City a lovit puternic o sticlă de plastic aflată pe jos și a trimis-o spre banca de rezerve a lui Leeds United, lovind un antrenor al adversarilor, scrie Mirror. Imediat după, realizând ce a făcut, Guardiola și-a pus mâinile în cap și a fugit către oponenți pentru a le prezenta scuzele.

"Piciorul său drept nu pare să fie la fel de cultivat ca pe vremea când juca la Barcelona, dar se pare că totul a fost iertat", au glumit și jurnaliștii de la Daily Mail pe seama gestului făcut de Pep Guardiola.

În urma victoriei de pe Elland Road, Manchester City a ajuns la 35 de puncte în 15 etape din Premier League și ocupă locul secund, la cinci lungimi în spatele liderului Arsenal.

Pentru formația lui Pep Guardiola urmează duelul cu Everton (31 decembrie) din Premier League și dubla cu Chelsea, cu un meci în campionat (5 ianuarie) și unul în Cupa Angliei (8 ianuarie).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!