Brentford și Manchester City au încheiat la egalitate, scor 2-2, într-un meci în care golul care a stabilit rezultatul final a fost marcat în minutele de prelungire.
Dubla reușită de Phil Foden nu a fost suficientă pentru a-i aduce lui Manchester City cele trei puncte, Wissa și Norgaard marcând pentru Brentford.
Reacție nervoasă a lui Pep Guardiola, după meci
Imediat după fluierul final, tehnicianul spaniol nu s-a mai abținut și a avut o discuție aprinsă cu Josko Gvardiol și Stefan Ortega, pe care se presupune că i-a considerat responsabili pentru golul primit, chiar dacă declarațiile tehnicianului au fost într-o altă direcție.
"Suntem dezamăgiți. Nu am fost suficient de puternici pe final. Am impresia că nu am luat deciziile potrivite", a declarat Pep Guardiola.
Întrebat despre discuțiile pe care le-a avut cu cei doi jucători, antrenorul a avut o reacție neașteptată.
"Le-am spus ce jucători incredibili sunt și cât de bine au jucat", a mărturisit ibericul.