Piers Morgan nu s-a abținut și a răbufnit după ce Arsenal a fost învinsă de Brighton: "Spune-i asta lui Ronaldo!"

Piers Morgan nu s-a abținut și a răbufnit după ce Arsenal a fost învinsă de Brighton: Spune-i asta lui Ronaldo! Anglia

Arsenal a fost învinsă acasă de Brighton, scor 3-0, în etapa a 36-a, şi mai are şanse minime la câştigarea Premier League.

Cu două etape rămase, Arsenal este la patru puncte de liderul Manchester City, care s-a impus duminică pe terenul lui Everton şi are un meci mai puţin disputat.

Formația antrenată de Mikel Arteta a fost lipsită de inspiraţie în duelul cu trupa lui Roberto De Zerbi, fostul jucător al lui CFR Cluj. Golurile au fost marcate de Julio Enciso (51), Deniz Undav (86) şi Pervis Estupinan (90+6). Brighton, pe locul șase, este aproape de prima sa calificare în cupele europene.

Piers Morgan, reacție categorică după înfrângerea lui Arsenal
 

Piers Morgan, susținător al lui Arsenal, a comentat pe Twitter rezultatul obținut de favorita sa, descriind drept: "Aceasta este o performanță îngrozitoare chiar atunci când ne-a trebuit mai puțin".

Reacțiile nu au întârziat să apară, iar mulți au făcut referire la comentariu făcut de vedeta TV după ce Cristiano Ronaldo a plecat de la Manchester United, când a comentat: "Arsenal va câștiga campionatul, iar atunci când o vor face, voi merge direct pe Old Trafford și voi dansa, totul culminând cu un masiv SIIIIIUUUUUU".

"Spune-i asta lui Ronaldo", "Du-te și fă un alt interviu cu Ronaldo", "Karma lucrează" sunt doar câteva dintre mesajele primite.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!