Radu Drăgușin, OUT din lotul lui Tottenham! Premieră după transferul în Anglia

Radu Drăgușin, OUT din lotul lui Tottenham! Premieră după transferul în Anglia Anglia

Tottenham înfruntă Brentford, în deplasare, astăzi, de la ora 16:00, în runda cu numărul 24 din Premier League. Radu Drăgușin nu face parte din lotul lui Ange Postecoglou.

Radu Drăgușin s-a accidentat în meciul de joi al lui Tottenham, contra lui Elfsborg (3-0). Intrat în debutul reprizei secunde, fundașul român s-a accidentat la genunchi și a părăsit terenul după doar 20 de minute.

Radu Drăgușin nu e în lotul lui Tottenham pentru meciul cu Brentford

Perioada de indisponibilitate a lui Drăgușin va fi de câteva luni, conform primelor estimări. Fundașul nu face parte din lotul lui Tottenham pentru duelul cu Brentford.

În absența lui Drăgușin, Ange Postecoglou mizează pe un cuplu de fundași centrali format din Archie Gray și Ben Davies. Micky van de Ven și Cristian Romero, și ei cu probleme medicale, nu sunt nici măcar pe bancă.

Pentru Drăgușin este primul meci de la Tottenham pe care îl ratează din cauza unor probleme medicale. Fundașul nu a fost în lot nici pentru un duel cu Ferencvaros (2-1), din Europa League, însă atunci a fost suspendat pentru un cartonaș roșu văzut în duelul cu Qarabag.

Kevin Danso, transferat de Tottenham după accidentarea lui Drăgușin

Formația londoneză a fost astfel obligată să facă un transfer de urgență, iar fundașul central ales de Tottenham este Kevin Danso. Gruparea din Premier League a anunțat, duminică, transferul austriacului de la Lens.

Danso a fost împrumutat până în vară, însă mutarea include o obligație de transfer definitiv din partea lui Tottenham. Suma totală se ridică la 25 de milioane de euro.

Kevin Danso, internațional austriac crescut la Augsburg, a mai jucat în Anglia pentru Southampton. Din 2021 și până la începutul acestui an a fost jucătorul lui Lens, club la care a strâns peste 120 de meciuri.

Danso, care va fi adversarul României în preliminariile CM 2026, va purta numărul 4 la Tottenham.

live
SONDAJUL ZILEI
Se califică FCSB în sferturile Europa League (returul cu Lyon este joi, de la 22:00)?
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!