Ange Postecoglou este supus unei presiuni externe uriașe în acest sezon. Multe voci din fotbalul britanic solicită concedierea australianului pe fondul formei slabe pe care Tottenham a arătat-o.
În momentul de față, Tottenham are un singur obiectiv: câștigarea Europa League, deoarece doar așa cei de la Spurs își pot îndeplini obiectivul principal, calificarea în UEFA Champions League. Poziția din campionat nu-i permite trupei lui Postecoglou să viseze la o astfel de performanță.
Tottenham ar lua în calcul schimbarea lui Ange Postecoglou
Conducerea celor de la Tottenham i-a oferit constant sprijin lui Ange Postecoglou, susținând că accidentările care au urmărit echipa în acest sezon au fost principalul motiv pentru campania foarte slabă. Cu toate acestea, conform unor publicații de presă sportivă din Anglia, unele voci din conducerea englezilor sunt de părere că ar putea fi necesară o schimbare a antrenorului principal și chiar s-a lucrat la posibile alternative.
Rămâne de văzut ce decizie vor lua cei din conducerea lui Tottenham în privința lui Postecoglou. Până în vară însă, Tottenham trebuie să îndeplinească o parte din obiectivele trasate pentru acest an competițional. Recent, în presă a apărut și un nume de antrenor care poate să îl schimbe pe australian în vară. Este vorba de Andoni Iraola, spaniol în vârstă de 42 de ani.
Cine este Andoni Iraola
Ibericul este acum manager al celor de la Bournemouth, unde activează din vara lui 2023. În trecut, el le-a pregătit pe Rayo Vallecano, CD Mirande și AEK Larnaca.
La Bournemouth, în 80 de partide, a înregistrat 35 de victorii, 17 remize și 28 de eșecuri, cu 144 de goluri marcate și 117 încasate.