Imediat după ce informația a fost confirmată, fotbalistul a fost suspendat provizoriu de Federația Engleză de Fotbal până la noi vești. Dacă proba B nu îi va da câștig de cauză starului ucrainean, acesta riscă o suspendare de patru ani.
După comunicatul celor de la Chelsea, a venit și reacția oficială din partea lui Mykhaylo Mudryk, care a emis un comunicat oficial.
Internaționalul ucrainean își susține nevinovăția și se declară ”complet șocat” de vestea primită în cursul zilei de marți.
Reacția lui Mykhaylo Mudryk, după ce a fost prins dopat
„Pot confirma că am fost informat că o mostră pe care am transmis-o către Federație conținea o substanță interzisă.
Sunt complet șocat de această veste, deoarece nu am folosit NICIODATĂ în mod conștient substanțe interzise și nu am încălcat nicio regulă. Lucrez îndeaproape cu echipa mea pentru a investiga cum s-ar fi putut întâmpla acest lucru.
Știu că nu am făcut nimic greșit și rămân optimist că mă voi întoarce curând pe teren. Nu pot spune mai multe în acest moment din cauza confidențialității procesului, dar voi vorbi imediat ce voi putea”, a transmis Mudryk.