Cele două echipe și-au dat întâlnire în Londra pe ”Brentford Community Stadium” în etapa cu numărul 22 din eșalonul de elită al Angliei. La capătul celor 90 de minute, ”cormoranii” s-au impus cu 2-0 și au obținut toate cele trei puncte.
Recordul stabilit de Liverpool la ultima victorie din Premier League
Liverpool și-a trecut în cont victoria abia pe final, după ce Darwin Nunez a punctat de două ori în minutul 90+1, respectiv în minutul 90+3.
Pe lângă cele două goluri, Liverpool a înregistrat 37 de șuturi și a stabilit și un nou record din postura de echipă oaspete, lucru evidențiat de statisticienii de la OPTA, citați de jurnaliștii publicației GOAL.
”Liverpool a înregistrat 37 de șuturi în timpul victoriei de sâmbătă de pe Gtech Community Stadium - un recod absolut pentru o echipă oaspete într-un meci din Premier League, de când OPTA a început să monitorizeze astfel de statistici (2003-04)”, a scris GOAL.
Mohamed Salah: ”Este ultimul meu an la Liverpool!”
Mohamed Salah a anunțat recent faptul că este ultimul său an la Liverpool, în condițiile în care negocierile dintre el și clubul de pe Anfield nu au progresat.
„Este ultimul meu an la club și vreau să fac ceva special pentru oraș. Deși am spus întotdeauna că vreau să câștig Champions League, acum, pentru prima dată, îmi doresc să câștig Premier League cu Liverpool. Probabil pentru că nu am avut parte de celebrarea pe care o meritam când am câștigat în 2020.
Nu am progresat. Suntem departe. Trebuie doar să așteptăm și să vedem ce va urma. Ceea ce îmi doresc este să pot privi înapoi și să îmi amintesc că am avut un sezon incredibil. Dacă mă gândesc la viitor, vreau să fiu mândru de ce am realizat la Liverpool”, a spus Mohamed Salah într-un interviu recent.