Revenirea lui Eriksen! La un an după momentele cumplite de la EURO, danezul a fost ofertat de un club uriaș din Anglia
După problemele medicale grave acuzate la EURO 2020, Eriksen a reușit să revină pe teren, iar în ianuarie a semnat cu Brentford, unde a avut evoluții apreciate, cu un gol și patru pase decisive în 11 meciuri.
Christian Eriksen, ofertat de Manchester United
Mijlocașul danez, al cărui contract cu Brentford se încheie pe 30 iunie, a confirmat recent că are mai multe opțiuni în această vară, iar una dintre el este Manchester United, anunță The Athletic, care scrie că formația de pe Old Trafford i-a făcut deja o ofertă lui Eriksen.
Prioritatea lui Manchester United pentru zona de mijloc a terenului este Frenkie de Jong, mijlocașul Barcelonei, însă negocierile dintre cele două părți par destul de dificile, iar gruparea condusă din această vară de Erik ten Hag ar fi mulțumită să apeleze la alternativa Christian Eriksen, mai scrie sursa citată.
"Am mai multe oferte și variante. Le luăm în calcul și vom lua o decizie. Mi-ar plăcea să joc în Champions League din nou, știu cât de plăcut este, însă nu este ceva obligatoriu pentru mine", a spus recent Eriksen, pentru Viaplay.
Dacă va accepta oferta lui Manchester United, Christian Eriksen va juca doar în Europa League, având în vedere că formația de pe Old Trafford a încheiat pe locul 6 în Premier League.
De-a lungul carierei, Christian Eriksen a mai evoluat la Ajax, Tottenham și Inter. La formația londoneză a strâns cele mai multe meciuri (304), însă nu a cucerit niciun trofeu.
- 15 milioane de euro este cota de piață a lui Christian Eriksen, conform Transfermarkt
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News