Se pregătește o trădare în Premier League! Un jucător de la Manchester City ar putea semna cu Liverpool
Liverpool riscă să piardă doi mijlocași importanți în aceste zile. Jordan Henderson (33 de ani) și Fabinho (29 de ani) sunt tentați să meargă în Arabia Saudită, astfel că managerul Jurgen Klopp (56 de ani) așteaptă întăriri.
Fabinho este foarte aproape să semneze cu Al-Ittihad și nu va pleca în cantonament cu Liverpool. Căpitanul Henderson va merge în cantonament, pentru că negocierile cu echipa pregătită de Steven Gerrard (43 de ani), Ettifaq FC, au intrat în impas. Cele două părți nu s-au înțeles în privința sumei de transfer.
Liverpool vrea să transfere de la Manchester City
În acest context, Liverpool a început să caute alți mijlocași. Jurnalistul James Pearce anunță că în capul listei se află Kalvin Phillips (27 de ani), de la Manchester City. O variantă de "backup" ar fi Sofyan Amrabat (26 de ani), de la Fiorentina.
Kalvin Phillips a fost transferat în vara precedentă de Manchester City de la Leeds United, pentru 49 de milioane de euro, însă nu s-a impus pe "Etihad". Mijlocașul englez a strâns 21 de meciuri oficiale până acum în tricoul campioanei. Acesta nu a reușit să marcheze vreun gol sau să ofere o pasă decisivă, iar presa din Anglia a scris recent să Manchester City l-ar putea scoate la vânzare.
Phillips mai are contract cu Manchester City până în 2028. Conform site-ului Transfermarkt, cota sa de piață se ridică la 32 de milioane de euro.
Noutăți în primul 11
Sunt șanse mari ca noile achiziții Mac Allister și Szoboszlai să intre direct în primul 11 al lui Jurgen Klopp. Iată cum ar putea arăta primul 11 al lui Liverpool în noul sezon:
- Alisson - Alexander-Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson - Szoboszlai, Thiago, Mac Allister - Salah, Gakpo, Diaz
"Cormoranii" au mai făcut modificări în privința mijlocașilor, în actuala perioadă de mercato. Au plecat Naby Keita (28 de ani), James Milner (37 de ani), Alex Oxlade-Chamberlain (29 de ani) și au fost transerați Alexis Mac Allister (24 de ani) și Dominik Szoboszlai (22 de ani).
Pe Anfield nu va răsuna imnul UEFA Champions League în noul sezon. Liverpool a terminat pe locul 5 în sezonul precedent din Premier League, astfel că va participa în UEFA Europa League. "Cormoranii" își propun să câștige a doua competiție valorică din Europa, așa cum au reușit în 1973, 1976 și 2001. Ultima finală disputată a fost în 2016, când britanicii au fost învinși de specialista competiției, Sevilla. Andaluzii au șapte trofee câștigate până acum și nicio finală pierdută.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News