Erik ten Hag, dezamăgit după înfrângerea de pe Villa Park: „Nu am fost suficient de buni”

Erik ten Hag, dezamăgit după înfrângerea de pe Villa Park: „Nu am fost suficient de buni” Anglia

Manchester United a pierdut cu 1-3 în fața lui Aston Villa, în deplasare.

Erik ten Hag a vorbit după meci despre evoluția elevilor săi și a evidențiat faptul că este inacceptabil ca Manchester United să încaseze gol imediat după fluierul arbitrului, fie că începe prima repriză, fie că începe a doua.

Totodată, antrenorul grupării de pe Old Trafford a precizat că nu au mai contat cât de periculoși au fost la poarta adversă, reușitele „orășenilor” au fost îndeajuns cât băieții săi să fie destabilizați.

  • Ten Hag

Ten Hag: „Au arătat mult mai fresh”

„Am pierdut jocul încă de la începutul primei reprize, iar partea a doua a jocului nu trebuie s-o acceptăm deloc. Ei (n.r. Aston Villa) au arătat mult mai fresh si mai pregătiți. Noi trebuie să fim mai în formă.

Rezultatul este clar. Nu minte niciodată. Astăzi nu am fost suficienți de buni. Nu ne-am organizat cum a trebuit. Am creat șanse bune la 2-1. Dar, intervine dezamăgirea atunci când încasezi gol imediat după startul reprizei a doua”, a spus Erik ten Hag pentru BBC, potrivit GOAL.com.

Aston Villa - Manchester United 3-1

Aston Villa s-a impus cu 3-1 în fața lui Manchester United și a securizat cele trei puncte în fața fanilor pe Villa Park din Birmingham. La centrul partidei a fost arbitrul Anthony Taylor.

Bailey a deblocat tabela în minutul 7, iar Digne a majorat scorul în minutul 11. Înainte de fluierul final al primei reprize, Ramsey, pasator la prima reușită, și-a băgat mingea în proprie poartă, iar scorul s-a făcut 2-1.

În partea a doua a meciului, același Ramsey a reușit să-și spele păcatele și să înscrie în minutul 49, blocând tabela la 3-1 pentru Aston Villa.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!