Terry: "Eu, Lampard si Drogba ne-am luptat ca Mourinho sa nu plece de la Chelsea!"
Capitanul luiChelsea, John Terry, a declarat ca el s-a numarat printre jucatorii care au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca tehnicianul Jose Mourinho sa nu plece de la gruparea londoneza in 2007, contrar informatiilor aparute in biografia fostului sau coleg, Claude Makelele.
"Mourinho m-a sunat, vineri, si am discutat. Este ciudat ce a aparut in acea carte, pentru ca Maka stie adevarul. Am fost unul dintre cei trei jucatori care l-au sunat pe Roman Abramovici la ora 01.00 sau 02.00 noaptea, cand am auzit ca Mourinho a fost demis.
Eu, Frank Lampard si Didier Drogba ne-am luptat ca sa nu plece, la ora 02.00 dimineata, astfel ca este ciudat ce a afirmat Makelele. Am discutat cu Mourinho si nu este suparat. Este ciudat ca Maka a introdus in biografia sa o astfel de informatie. Am incercat sa il sun, dar avea telefonul inchis. Daca as fi fost atat de puternic la club, cum sustine Maka, as fi schimbat multe lucruri de mai mult timp. Niciun jucator nu este mai mare decat clubul sau. Eu nu sunt o exceptie", a spus Terry, citat de The Sun.
Internationalul francez Claude Makelele, care evolueaza in prezent la Paris Saint Germain, l-a acuzat pe fostul sau coechipier, John Terry, ca a cauzat plecarea tehnicianului Jose Mourinho de la gruparea londoneza, in 2007. Makelele a afirmat, in biografia sa, ca a aflat de renuntarea la serviciile lui Mourinho de la ivorianul Didier Drogba. "Credeam ca Mourinho este practic de neatins - in urmatoarea dimineata era haos la antrenament", a mentionat jucatorul francez.
El a precizat ca l-a intrebat atunci pe fizioterapeutul Rui Faria daca totul este in regula, insa acesta i-a confirmat ca Mourinho a fost demis: "L-am intrebat de ce si el mi-a explicat ca multi jucatori s-au plans de antrenor, in special John Terry". Makelele sustine ca Mourinho ii spusese in acea perioada lui John Terry ca il va tine pe banca de rezerve pentru a se reface dupa o operatie, insa jucatorul a insistat ca poate evolua. Tehnicianul nu l-a ascultat si a procedat tot cum isi propusese initial. "Fusese declarat razboi. Pentru John, era tradare.
El credea ca merita sa fie folosit mai mult pentru a ajunge la nivelul optim, avand in vedere cum jucase in sezonul precedent. El i-a spus lui Peter Kenoyn ca este nemultumit si ca ar putea pleca. Roman Abramovici a reactionat imediat, plecarea lui Terry era ceva inimaginabil, si lui Mourinho i s-a cerut sa isi faca bagajele", a mentionat Claude Makelele.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News