FOTO Transformarea unui fost star de la Manchester United. "Semeni cu Gandalf!"
Patru titluri a câștigat fostul mijlocaș ofensiv cu echipa antrenată de Alex Ferguson.
Brian McClair, fost internațional scoțian și campion cu Manchester United, e acum antrenor la academia de tineret a "Diavolilor".
A jucat pentru United între 1987 și 1998, timp în care a strâns 471 de meciuri și a marcat 127 de goluri. Crescut la juniorii lui Aston Villa, Brian McClair (59 de ani) are 30 de partide jucate pentru reprezentativa Scoției și a înscris două goluri.
Brian McClair: "Mi-am lăsat barbă ca să o enervez pe mama"
Fostul mijlocaș ofensiv a devenit protagonsitul unor materiale în presa britanică după ce jurnaliștii au observat noul look al celui care a evoluat într-o echipă stelară a celor de United, alături de Eric Cantona sau Peter Schmeichel.
Mai precis, McClair a început în timpul pandemiei să-și lase barbă, ca un experiment în izolare. I s-a spus că seamănă cu Gandalf din Lord of The Rings, notează presa britanică, și a zâmbit în colțul gurii când a fost asemănat cu om al străzii.
"Îmi las barbă ca să o enervez pe mama. De multe ori, unii oameni nu cred că sunt cine sunt de fapt. Zâmbesc, dar asta nu mă deranjează. Eu am ales să fiu așa... Și îmi place", a declarat McClair.
La două turnee finale ale Campionatului European a jucat Brian McClair, Euro 1988 șoi Euro 1992. Deși a jucat în preliminariile pentru Coppa del Mondo, fostul selecționer al Scoției, Andy Roxburgh, nu l-a păstrat pe McClair în lotul de 22 pentru turneul final din Italia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News