Echipa fostului star de la Manchester United este pe ultimul loc în Championship, cu doar 18 puncte în 22 de runde. Rezultatele din ultimele etape i-ar fi făcut pe șefii echipei să se gândească la o posibilă înlocuire la nivelul băncii tehnice.

Chiar dacă șefii clubului au infirmat zvonurile, în spațiul public a apărut varianta campionatului scoțian Neil Lennon pentru înlocuirea lui Wayne Rooney. Lennon este liber de contract de câteva luni, după ce a reziliat contractul cu Rapid.

Wayne Rooney, pe cale să se despartă și de Plymouth

Pe cât de mare fotbalist a fost, pe atât de slabe sunt rezultatele lui Wayne Rooney ca antrenor. Din păcate pentru fostul atacant, nici la Plymouth nu se integrează și nu reușește să obțină rezultate pozitive. Are 24 de meciuri pe care le-a condus, doar cinci victorii, șase remize și 13 eșecuri. Are o medie de puncte de doar 0.88/ meci.

Are opt întâlniri la rând fără victorie, timp în care a pierdut cinci întâlniri. În ruma rundei trecute, 0-4 cu Conventry, Rooney a recunoscut faptul că este posibil să fie demis de conducerea celor de la Plymouth.

”Știu cum funcționează fotbalul, nu sunt naiv, trebuie să obții rezultate. Cea mai mare frustrare pentru mine în tot sezonul este că arătăm ca două echipe diferite. Arătăm diferit acasă, față de cum ne prezentăm în deplasare.

Dacă din punct de vedere psihologic există o problemă? Este ceva la care trebuie să ne gândim. Sunt sigur că fanii au întrebări, sunt sigur că o mulțime de oameni din afară o vor face. Voi face tot posibilul să le răspund, cât pot de bine”, a spus Rooney.

Wayne Rooney, rezultatel slabe ca antrenor

Înainte de a prelua Plymouth, Wayne Rooney a mai antrenat trei echipe. A fost, mai întâi, manager la Derby County, tot în Championship, după care au urmat D.C. United și Birmingham.