Fostul jucător al echipelor Bordeaux și Nottingham Forest a cerut clemență în fața judecătorului, unde și-a prezentat scuzele la adresa victimelor sale.
Vedeta națională care rupea plasele în Premier League, condamnată la 4 ani de închisoare pentru un sex-tape ilegal
Incidentul a ieșit la iveală în iunie 2023, când cumnata lui Hwang a distribuit pe rețelele sociale videoclipuri explicite în încercarea de a-l șantaja.
În urma acestui act, femeia a fost condamnată la trei ani de închisoare, însă acuzațiile împotriva lui Hwang au continuat să fie cercetate, având în vedere că înregistrările au fost realizate ilegal, fără consimțământul partenerelor.
Conform procurorilor, Hwang a filmat în secret întâlnirile sexuale cu două femei, în patru ocazii diferite, între iunie și septembrie 2022.
Inițial, jucătorul a negat acuzațiile, însă ulterior și-a recunoscut vina și a oferit scuze publice în cadrul procesului.
„Îmi cer scuze sincer față de victimele afectate de faptele mele. Regret profund dezamăgirea provocată tuturor celor care m-au susținut și s-au îngrijit de mine”, au fost scuzele acestuia, potrivit BBC.
Ce impact a avut asupra carierei sale
După ce scandalul a devenit public, Hwang a fost suspendat din echipa națională a Coreei de Sud în noiembrie 2023, fiind exclus de la meciurile ce urmau.
Cu 19 goluri în 62 de selecții pentru națională, atacantul era o piesă importantă a formației din Asia.
În ultima lună, Hwang și-a părăsit cariera din Anglia, unde evolua pentru Nottingham Forest, și s-a transferat la echipa turcă Alanyaspor.
La 32 de ani, viitorul său în fotbal este acum incert, fiind în așteptarea verdictului final, programat pentru 18 decembrie.
În fotbalul european, a fost cel mai productiv la Bordeaux, unde a înscris 29 de goluri și a livrat șapte pase decisive în 98 meciuri.
Cu 393 de meciuri jucate în carieră, asiaticul se poate lăuda cu 114 goluri marcate, 31 assisturi date și 27.374 prestate pe terenul de joc.