OFICIAL Wayne Rooney, dat afară după trei luni petrecute la club
Wayne Rooney (38 de ani) o preluase pe Birmingham la începutul lui octombrie.
Doar 15 partide a rezistat fostul internațional englez pe banca clubului din Championship, perioadă în care a înregistrat 0.67 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
Wayne Rooney, dat afară după trei luni petrecute la club
Joi, la prânz, Birmingham a anunțat faptul că Wayne Rooney a fost dat afară după nici trei luni petrecute la cârma echipei din al doilea eșalon al Angliei.
Demiterea englezului vine după ce Wayne Rooney a reușit să obțină doar două victorii în 15 meciuri în care a stat pe banca tehnică a celor de la Birmingham.
Ultima dată când fostul internațional a câștigat a fost în luna noiembrie, în etapa #17 din Championship, ”acasă”, împotriva celor de la Sheffield Wednesday.
Club statement: Wayne Rooney
— Birmingham City FC (@BCFC) January 2, 2024
Wayne Rooney a vorbit despre dependența sa de alcool: ”Beam până aproape că nu mai ştiam de mine”
Wayne Rooney, fostul căpitan al naţionalei de fotbal a Angliei, a descris abuzul de alcool la începutul carierei sale ca fiind o "eliberare", informează DPA. Rooney, în vârstă de 38 de ani, a povestit cât de greu i-a fost să găsească o modalitate de a face faţă presiunii celebrităţii când era foarte tânăr
"Când aveam puţin peste 20 de ani pentru mine eliberarea era alcoolul. Mă întorceam acasă şi petreceam câteva zile în casă fără să ies. Beam până aproape că nu mai ştiam de mine.
Nu voiam să am oameni lângă mine, fiindcă uneori te simţi jenat. Uneori ai impresia că ai dezamăgit oamenii şi, până la urmă, nu ştiam cum să fac faţă situaţiei", a spus Rooney la BBC Radio Leeds.
"Când nu primeşti ajutorul şi sfaturile altora, poţi să ajungi foarte jos, şi asta mi s-a întâmplat câţiva ani. Din fericire, acum nu mi-e frică să merg şi să vorbesc cu oamenii despre asta", a mai precizat Rooney.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News