„Cred că și-a simplificat viața”. Reacția unui fost internațional englez cu privire la forma excepțională a lui Marcus Rashford
Extrema stângă a naționalei Angliei are trei goluri în trei apariții la Campionatul Mondial organizat în Qatar, care a debutat pe 20 noiembrie, cu partida dintre țara gazdă și Ecuador, scor 0-2.
Marcus Rashford a fost demențial pentru „Cei Trei Lei” în victoria categorică în fața Țării Galilor, 0-3, care a adus calificarea englezilor în optimile Mondialului din Qatar.
Fostul internațional englez, Gary Neville, a vorbit despre forma excelentă în care se află Marcus Rashford, despre care se știe cât de mult este implicat în activitățile caritabile.
Neville crede că extrema stângă a naționalei dirijate de selecționerul Gareth Southgate și-a „simplificat viața”, focusându-se mult mai mult pe activitatea sa din teren.
Gary Neville: „Acum începem să-l vedem cu adevărat”
„E în forma asta de vreo șase luni la Manchester United. Perioada sa din viață când a obținut atâtea lucruri în afara terenului... E greu să te focusezi pe fotbal.
Cred că și-a simplficiat viața, încă obține chestii uimitoare în afara terenului, dar într-o manieră mai balansată, iar pe teren, acum începem să-l vedem cu adevărat.
Mulți spuneau în ultimii doi ani că Rashford trebuie să fie vândut de Manchester United. Asta nu am înțeles niciodată. Manchester United nu trebuie să-l vândă pe Rashford.
E un talent imens și poate evolua. El va continua să evolueze și e e foarte bine să-l vedem în tricoul Angliei”, au fost cuvintele lui Gary Neville, potrivit publicației Sky Sports.
Cifrele lui Marcus Rashford
Englezul este produs în totalitate de „diavolii roșii”. Rashford a pășit la echipa mare în ianuarie 2016, iar de atunci a bifat 322 de apariții, a înscris 101 goluri și a oferit 61 de assisturi.
La națională, extrema stângă și-a făcut debutul la sfârșitul lui mai 2016, sub comanda lui Roy Hogdson, la 18 ani și șase luni. Acum, are 15 goluri și 49 de convocări.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News